Jail is my... home [+16/+18]

Hello>:D<! Acesta nu este un fic SasuSaku,este unul KonanXPain :> si mentionez ca este primul meu fic !!! Deci mai usor cu critica :)). Trebuie sa mentionez ca este pus si pe alt site, deci sa nu indrazniti sa ma acuzati de ceva:))
Fiti rabdatori si cititi primele randuri:D

Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje.

Capitolul I:

Konan :

Este o dimineata frumoasa de vara, tocmai m-am trezit si ma indrept spre fereastra mea roz din camera mea roz. Privesc pe geam si vad unicorni mov care zboara, ponei roz care se joaca si brusc razele soarelui ma orbesc. Da’ de unde? Nu sunt o printesa ca sa traiesc intr-o lume roz a unicornilor. Tot ce am povestit pana acum sunt doar halucinatii de la droguri, iar „ soarele orbitor” este defapt lanterna gardianului care ma intreaba daca mai traiesc sau nu. Din pacate traiesc… Dar sa revenim. Se pare ca astazi avem „ prospatura” , gardienii, pe care ii urasc profund, au adus un alt tip si il arunca tocmai langa celula mea? Nu pot sa cred!

Speram ca macar in inchisoare pot avea si eu putina liniste, dar nuuu, se gandesc ei sa aduca pe cineva. Am decis sa il ignor pe tip momentan, pare destul de ciudat. In viata mea nu am vazut persoane cu un par atat de portocaliu, adica ce? Se crede imparatul regatului portocalelor sau mai bine zis al citricelor, excluzand lamaia. Si are o gramada de piercing-uri, adica am si eu cateva dar el are prea multe in nas si urechi. Si ce e cu ochii aia mov? Sper ca poarta lentile, ca altfel ar fi prea ciudat, dar de ce il critic? Si eu sunt ciudata. Parul meu este albastrui iar ochii… nici nu stiu cum sa ii descriu, sunt un fel de portocaiu catre pfff …nu stiu, portocaliu! Avand in vedere ca amandoi suntem diferiti poate ar trebui sa il bag in seama, oricum ar fi prima persoana cu care incerc sa socializez. Se pare ca si el are de gand sa vorbim, se apropie lent de gratii si imi zice pe un ton foarte plictisit:
-Pisicuto, ce cauta o fata cu un chip atat de angelic la mititica?
Poftim? Eu? Pisicuta? Daca indrazneste sa-mi mai spuna asa inca o data cred ca va trebui sa mi se prelungeasca perioada in care voi sta aici.
-Buna si tie, spun eu pe un ton batjocuritor, daca vrei sa vorbim ce-ar fi daca mai intai te-ai prezenta si tu… Eu sunt Konan, tu esti?
-Sunt Pain, incantat de cunostinta. Deci de ce esti aici ?
Mda, de ce sunt eu aici. Nu e prima data cand mi se pune intrebarea asta si nu am nicio problema cu raspunsul.
-Pentru ca…
Dar nu apuc sa termin deoarece un gardian a venit sa ma duca la psihiatru. Off frate! Nu iar! Dar nu aveam de ales, trebuia sa merg dupa el. Bineinteles ca dupa ce a intrat in celula mi-a pus catuse deoarece sunt prea „periculoasa” . M-a scos de acolo si paseam pe coridorul rece al acelui loc parca fara suflet. Pe drum unii detinuti jalnici ma fluierau, ce dobitoci! Zici ca n-au vazut fete in viata lor. Insa eu nu stau cu mana in san cand niste cretini fac asta, le arat si eu cat de lung este al treilea deget de la vreuna dintre mainile mele. Intr-un sfarsit am ajuns si la cabinet, unde mi-au fost inlaturate catusele. Pasesc oarecum sfios si o vad pe Yuki, psihiatrul care se ocupa de mine. Ea este singura persoana care s-a purtat frumos pe mine, singura care m-a tratat ca pe o fiinta umana. Nu stiu de ce, dar pur si simplu aceasta persoana ma facea sa ma simt bine, chiar daca sunt in inchisoare. Parul ei de un blond foarte deschis curgea pe umerii sai, ochii ei cenusii ma priveau mereu cu caldura, iar uneori mainile sale imi mangaiau parul. De multa vreme eram singura, dar ea oarecum tine la mine ca la o fiica si stiu asta sigur, simt asta! Poate ca sunt nebuna, avand in vedere ca sunt la psihiatrie sunt putin nebuna, dar stiu sigur ca femeia asta tine la mine.
Dupa ce ma asez imi da o hartia pe care era un model ciudat din cerneala. Ca deobicei m-a intrebat ce vad. M-am uitat atenta timp de doua minute si i-am spus:
-Tot ce vad eu este o plasa de păianjen in mijlocul careia este o insecta. Tu ce crezi ca e?
Oh nu! Avea o fata trista. Iar am dezamagit-o, dar cu toate astea imi raspunde zambind:
-Ei bine Konan, eu vad o floare foarte frumoasa .
Mda, ce sa zic… o floare. Eu una nu pot vedea partea buna a lucrurilor. Dupa alte intrebari mi-a spus ca pot pleca. Minunat! Iar gardian, iar catuse, iar celula! Dupa ce m-am asezat pe modestul pat incetul cu incetul pleoapele mi se impreuneaza si merg in lumea viselor.



Deci asta a fost primul capitol , sper din tot sufletul ca nu v-am dezamagit . Astept pareri , critici si sfaturi .

P.S : Textul nu este corect

Woaaaaa
merci mult ca ti-ai facut cont si merci ca ai postat i aici ficul
parerea despre el o stii asa ca nu ma mai repet
inca odata merci ca ti-ai facut cont *hugz*

Ceau şi bun venit la noi !!
Păi ţi-am mai lăsat un com pe Zup (fac reclamă ştiu, nu se mai repetă). Aşa că îl las tot pe acela.
Cred că mă recunoşti... anyway. Fiindcă îl vei posta de la început aici, voi putea mult mai uşor să-l citesc. : )) Deci voi începe să-ţi critic ficul aşa cum am promis.

- - - - - - - - - - - - - - -

Da mi-am dat seama că nu ai corectat.
Din moment ce ai spus să te luăm mai uşor cu critica, am să încerc să o echilibrez pentru tine. 3

`Idea pare interesantă, nu am mai citit până acum un fic cu o temă ca asta. Se poate ca alţă să o mai fi abordat, însă eu nu am citit. Deci cu asta eşti O.k.

` Începutul mă cam cutremură, sincer roz mereu tăinuie meleagrurile unui fic. Grr
Scuze nu prea mă dau eu în vânt după roz. Oricum din câte am citit, am înţeles că Konan era mai nebună, deci începutul se cam potriveşte, dar maniera în care l-ai scris pare copilăresc. Şi sincer cred că tânăra nu mai e un copil. Oricum eu acum mă refer la interpretarea halucinaţiilor pe care trebuie să le materializezi în cuvinte şi vorbe. Desigur că necesită şi volum de substanţă, adică să descri mai serios puţin. Bine .. nu mai cer imposibilul. Sorry.
Aţiunea are puţine idei, rare chiar şi ar trebui să nu o grăbeşti prea tare, că nu este bine.
În primul rând dacă analizezi mai bine textul vei vedea cât de repede se încheie.. dacă aş lua şi aş scrie mai puţin, fără să descriu amplu sau mai ştiu eu cum, ar ieşi câteva rânduri.
Oricum eu vreau să te fac să înţelegi că ai nevoie de multă descriere.
La dialog.. pute-ai să mai adaugi câte ceva, fiindcă şi el îşi are rostul.

`Greşelile, da au fost şi de exprimare nu doar de tastare.. oricum cel mai bine este să te corectezi după ce postezi.

Heii, scumpa ! :*
Imi place primul capitol. Este original, foarte. :D Chiar nu stiu la ce sa ma astept in continuare.
Te rog sa vii repede cu next`ul !
Chu ~! <3

Nu stiu de ce arata asa ciudat:-s, dar in fine. Nu ma mai complic acum

Capitolul II:

~Partea I~



Konan :


“ Konan! Konan! Tigroaico, trezeste-te” sunt cuvintele care m-au trezit din cosmar. Din nou am acel “ vis” in care imi aud tatal tipand. Usor incerc sa ma ridic din pat dar nu pot. Tot corpul imi tremura. M-a emotionat atat de mult cosmarul? Se pare ca totusi am suflet… As vrea sa nu am. Atunci viata ar fi mult mai usoara deoarece as putea putea sa trec peste alegerile mele, uneori proaste sau dureroase, fara sa imi mai pese. Oricum a inceput sa nu imi pese de multe lucruri deci am facut “ progrese” , dar nu termin sa imi fac oridine in ganduri pentru ca imi aud numele iar. Intorc capul in stanga si il vad pe Pain, el este cel care ma strigase. Imi dau doua palme ca sa imi revin, ma ridic din pat si chiar reusesc. Ma indrept catre el vrand sa ma scuz ca nu am raspuns mai
devreme si wow chiar ma lasa sa vorbesc.
- Neata, scuze ca nu am zis nimic…
- E ok, tu te simti bine? Pareai destul de ametita.
Baiatul asta iar ma intrerupe, a auzit de maniere? Nu cred. Deci nimic nou sub soare azi. Ar trebui sa ii raspund.
- Sunt bine si scuze ca ieri nu ti-am raspuns la intrebare.
Sa vedem… E deja a doua data cand imi cer scuze si nu vorbim nici de trei minute, e clar ca nu sunt bine!
- Nu-i nimic, imi poti raspunde azi.
Asta e tot ce imi zice? Nu ii pasa unde am fost ieri? Daca ma gandesc bine nici nu vad de ce i-ar pasa.
- Sunt aici pentru crima, spun eu cat de calm posibil. Dar tu? Ce infractiune ai
comis?
“ Ce infractiune ai comis? ” Doamne! Ce-i cu exprimarea asta pompoasa? Trebuie sa imi revin urgent !
- Trafic de droguri. Dar nu iti fa griji, nu stau mult. Si pe cine ai ucis?
- Conteaza? Oricum nu ai intelege si doar m-ai critica ca si ceilalti.
- Priveste in jur, crezi ca am ce face? Zi-mi pe cine, de ce si poate as intelege.
- Aha deci. Baietelul se plictiseste? Lasa ca iti spune Konan o poveste, zic eu ca si cand as vorbi cu un copilas.

~~~Flashback ~~~

Era o zi frumoasa de primavara. Tocmai ma intosesem acasa. La cei 14 ani ai mei aveam o viata aproape perfecta as putea zice. Si chiar ar fi perfecta daca
parintii mei ar avea mai mult timp si pentru mine. Toata ziua eram singura si
uneori imi vinea sa le reprosez acest lucru dar nu puteam, nu ma lasa sufletul.
Stiu ca toata ziua lucreaza pentru a-mi asigura un viitor mai bun. Si cred ca
si ei ar vrea sa is petreaca mai mult timp cu mine, pana la urma sunt unicul
lor copil , dar viata e complicata si trebuie sa faca sacrificii. Era ora 18:00
si imi asteptam parintii. Si tot asteptam si… nimic. Cred ca iar lucrau pana
tarziu. Nu avea rost sa mai zabovesc in sufragerie asa ca ma indreptam spre
camera mea care era la etaj. Cat imi iubeam camera, era exact cum vroiam eu. Dupa ce treceai de usa din lemn de brad erai invaluit de un univers albastru. Stiu, ciudata nuanta dar e culoarea mea favorita. Eu as fi vrut chiar si un perete negru dar ai mei ziceau ca totul are o limita. Dupa cum isi poate da oricine seama patul si draperiile sunt albastre si da, inca vrobim de camera unei fete. Cred ca singurul lucru care “ da de gol” camera mea este oglinda foarte mare care indica faptul ca aceasta chiar e camera unei fete. Ma asezasem
pe pat si aprinsesem televizorul. Vroiam sa vad ce aberatii mai sunt pe acolo,
despre ce vedete “ talentate” se mai vorbeste, chestii de care umanitatea sigur
nu are nevoie. O doamne! Cu ce am gresit? Am dat pe OTV! Asta da oroare,
trebuia sa schimb repede. Cautam telecomnda dar fara noroc, parca o inghitise
patul. Deci m-am ridic ca sa opresc televizorul. Zis si facut. Sa stau singura
in camera déjà devenea plictisitor asa ca ies si dau nas in nas cu mama, in
sfarsit a venit acasa mama! O iubesc atat de mult, nici nu stie cat de mult. Si
totusi o invidiez pentru ca ea are niste ochi superbi de un negru intens ca cei
mai negrii taciuni pe care i-ai vazut vreodata. As fi vrut sa seman cu ea din
acest punct de vedere. Totusi nu regret ca nu am parul ca al ei, negru. Imi
place si aceasta culoare dar mie imi convine un albastru ciudat. Cand ma uit la
mama chiar ma intreb daca ea e mama mea. Nu am nicio trasatura fizica de a ei. Brusc un sunet ciudat se aud, acel sunet vine din stomacul meu…
- Hei Hana, mi-e foame. Ce imi dai sa pap?
Eu nu ii spun mamei “ mama” , o strig pe nume si nu este deranjata deloc de acest lucru. Mama e cea mai tare, dar nu ii spun asta ca sa nu I se urce la cap.
- Pai draga fiica, o sa iti dau mancare.
- Ha ha ha. Ce amuzanta esti. Tata unde e?
- Takeshi intarzie draga, a spus sa nu il mai asteptam la cina.
- Iar? Chiar nu putem avea o cina normala in familia asta? Nu mai am pofta de mancare…
Trantesc usa si plec.
- Konan! Stai.
- Ce vrei? o intreb eu ca un copil mic si rasfatat.
- Hai sa mergem s ail luam de la service. Vrei?
- Da! Normal ca vreau!
Deci chiar o iubesc.
- Unde sunt cheile de la masina draga?
- Nu stiu Hana, de ce nu ai sit u grija de ele?
- Le-am gasit, erau in buzunarul pantalonilor.
- Plecam azi mama?
Ii spun “mama” doar cand ma supar pe ea, destul de ciudat, nu? Se supara putin cand ii spun asa pentru ca se simte batrana.
- Da draga, incuie casa, te astept la masina.
Am luat cheile, am incuiat si m-am dus la masina. Hana o porneste si ne indreptam spre locul de munca al tatei. Dupa cateva minute ajungem.
- Ma duc sa vad daca e la birou, asteapta-ma in masina. Si a
plecat. Mie mi se parea ciudat ca tata intarzia destul de des dar era tata,
aveam incredere in el.
- Deschide-mi usa draga, imi zice Hana fiind singura, fara tata.
- Tu nu ai doua maini? Deschide-o si singura!
- Asa te-am educat eu? Deschide!
Wow, a inceput cu “ asa te-am crescut” . Asta inseamna doar probleme.
- Unde e tati?
- Seful lui mi-a zis ca a plecat de doua ore. Hai s ail cautam la restaurantul sau
preferat, poate e acolo.
- Bine… Auzi, mai bine lasa-ma pe mine la restaurant si cauta-l tu in alta parte.
Hana incuviinteaza din cap si porneste masina. Traficul e groaznic, unde se
indreapta toata lumea asta? Cand voi avea permis nu voi fi calma ca mama, ii
voi injura pe toti cei care nu imi acorda prioritate. Cu toate ca Hana a prins de cateva ori semaforul rosu am ajuns destul de repede. Opreste masina si cobor, urma sa vina dupa mine in cateva minute. Ma uit in stanga si indreapta incercand sa imi dau seama unde e tata si la o masa de langa fereastra restaurantului il vad. L-as recunoaste oriunde dupa acel par ciudat ca si al meu. Se pare ca zambea, era chiar fericit. Vreau sa ma merg catre masa lui dar vad ca mai este cu o femeie, care se apropie de el si il… saruta. Ala e
tata? Nemernicul de acolo nu poate fi tatal meu! Nu poate fi el! Dar degeaba
neg, el este, dar de ce? Eu si Hana nu il iubim suficient? Ce are blonda aia si
nu are mama? Simteam ca lumea mea se sfarseste, ca totul ingheata in jurul meu si mai ales ma simteam tradata de propriul tata. Lacrimile incepeau sa imi curga pe obraji si mama trebuiasa vina curand. Ea nu putea afla asta pentru ca pur si simplu iar distruge viata. Terbuia sa imi sterg lacrimile dar nu puteam. Si o vad pe mama venind cu masina, o opreste si vrea sa coboare vazandu-ma in halul ala dar eu urc repede.
- Ce ai patit? De ce plangi? Unde e tatal tau?
Ce am patit? Terbuia sa o mint cu ceva…
- Mi-am vazut iubitul inselandu-ma cu o colega mama.
- Poftim?Tu ai un iubit? De ce nu mi-ai spus?
- Aveam… ii void a papucii.
- Vom discuta despre asta acasa. L-ai vazut pe tata?
Iar a pronuntat cuvantul ala. Incep sa il urasc.
- Nu mama, nu l-am vazut.
- Nici eu si nici nu raspunde la telefon, vom astepta pana vine.
Si cam asta a fost discutia noastra. Legat de el . Nu vreau s ail mai vad
niciodata. Cum a putut sa ii faca mamei mele asa ceva? Sa inseli o persoana e
cel mai oribil lucru posibil. Brusc Hana pune frana. Am ajuns? Atat de repede?
Nu imi pasa. Plec repede in casa si merg in camera mea. Nu il voi lasa pe ala
sa scape asa usor, va plati pentru ce a facut. Dar aveam si alte lucruri la
care sa ma gandesc de exemplu curand termin clasa a VIII-a si inca nu m-am
hotarat la ce liceu ma voi inscrie. Imi va veni mie o idee.
- Konan, esti bine draga?
- Lasa-ma. Pleaca, mi-e somn!
- Bine, tata a venit dar te las sa dormi. Somn usor draga!
- Da, da. Pa.
In sfarsit m-a lasat in pace. Chiar ma extenuase ziua asta asa ca decid sa ma culc. Imi zic “ Noapte buna Konan” si adorm.

Vaiii, deci ador acest fic. Pur si simplu il ador.
L-am citit pe zup, acolo ai mai multe capitole postate. Deci il ador, pur si simplu ficul acesta imi place foarte mult. Ai un 10+ din partea mea.
Cuplul imi place de asemenea, nu este prea des intalnit, iar asta ii da un aer original, chiar foarte original. Deci, astept next cu nerabdare :X:X
Te pup dulce :*:*:*

supr fain si acest capitol ^^
asa ca te rog frumos sa pui nextul ^^

Imi pare rau ca
al doilea capitol a fost atat e lung, iar primul cam scurt. Pe asta am incercat
sa il fac mai echilibrat.


Sper sa va placa.
: )








Capitolul III:


Pain:








O priveam, era
chiar in fata mea. Vedeam cum isi misca buzele. Cuvintele ei ajungeau la mine,
le auzeam, dar nu le intelegeam, nu vroiam sa le inteleg. Ea parea umana, dar
ochii… ochii ei reci, care nu exprimau niciun sentiment, o dadeau de gol. Ea nu
era din lumea asta. Poate ca noi, pamantenii, aveam nevoie de un inger asa ca
El a trimis-o pe Konan, insa sufletului ei pur nu a putut trece de ura
ce ne inconjoara, ne domina… ne mistuie. Speram sa ma insel. Dar ma simteam oarecum
vinovat. Din cauza celor ca mine, care ajutau ura sa apara, s-a nascut si ea. Un
biet om care sufera pentru greselile altora, dar nu o puteam numi “ om”. As
jigni-o.





In timp ce eu o
analizam ea ajunge la la punctul culminant al povestii ei si descrie cum si-a
ucis mama. Imi spune totul fara sa aiba vreo urma de remuscare pe chip,
dimpotriva pare chiar putin multumita de ceea ce spune. Si din nou imi afirm:
ea nu e umana. Nimeni nu ar face ceva pentru o alta persoana fiind constient si
de consecintele grave. Ea chiar are dreptate. Daca mama ei era pura ca si ea
chiar nu avea de ce sa se chinuie aici. Intr-un fel o respect pentru asta, eu nu as
putea sa-mi sacrific libertatea pentru o persoana draga mie, sunt prea egoist.





O privesc
iar, ochii ii sunt la fel de reci, chipul la fel de indiferent, iar buzele ii sunt
nemiscate. Deci a terminat. As vrea ca tot ce am auzit sa fie rezumatul unui
film, dar din pacate era trecutul ei. Imi e mila de Konan, dar nu vrea ca ea sa stie asta. In fata ei voi un
simplu traficant insensibil ca si pana acum. Nu as vrea sa ma atasez de ea sau ea de mine. Ne e bine asa amandurora. Dar as
vrea sa o ajut. Nu vreau sa putrezeasca aici.


-
Cat
vei sta aici? o intreb calm, ca si cum nu mi-ar fi zis nimic.


-
Mult
si bine, dar de ce intrebi? Cumva iti pasa?


-
Nu,
dar prietenii mei ma vor scoate de aici cat de curand si noi avem nevoie de
cineva care se poate ocupa de “ treburile murdare” . Te-ar incanta postul?


-
Inteleg,
tu crezi ca daca mi-am ucis familia pot ucide pe oricine, nu? Nu am facut-o din
placerea de ai vedea cum mor, tipetele si suspinele lor, rugamintile tatei de a
ma opri, toate astea nu au fost muzica pentru urechile mele. Poate ca voi
credeti asta dar nu e adevarat. Prefer sa stau aici, nu voi singura. Atunci cand ma gandesc la Hana simt ca este aici, cu
mine. Stiu ca ea nu m-a parasit, niciodata nu o va face pentru ca ea ma
iubeste. Ea si Yuki sunt singurele carora le pasa de mine. Nu am de ce sa plec.
Am tot ce imi trebuie chiar aici.


-
Te
las sa te mai gandesti.


Deci o
parte din sufletului ei mai este cu ea,
doar ca e prea plin de suferinta si de dorinta sfasietoare de a se simti iubit incat refuza sa plece din acest
loc pe care il considera “ casa” . Nu am sa o las aici, ea merita ceva mai bun.






Pe
coridoarele micului loc blestemat apare un gardian care se opreste la celula
mea.


-
Hei! Tu, jigodie portocalie, ai vizitatori.


Ce mod
frumos de a ma anunta. Ma intreb cine a venit sa ma vada. Nu stau pe ganduri si
ies. In drum spre vizitatorii mei nu schimb nicio vorba cu jigodia care m-a
numit pe mine jigodie. Inca ma gandesc la ea. La suferinta ei. Oare e bine ca
incerc sa o scot de aici? Va fi fericita altundeva? In ochii ei se va citi
vreodata seninatate sau va ramane mereu in umbra? Nu imi pot raspunde inca.
Nici nu stiu de ce as vrea sa aflu raspunsurile. Am vazut zeci de tineri
deprimati carora le-am vandut droguri, dar ea, deprimata ca si ei, e diferita.
Are ceva special ce ma face sa cred ca va reusi sa distruga lanturile tristetii
care o inconjoara. Si totusi de cand sunt eu atat de profund? Daca m-ar auzi
gasca m-ar ucide. Si uite-i! Ei sunt vizitatorii mei. Ce repede am ajuns. Ma
bucur sa ii vad pe…











Cam
atat, suspans nu cred ca exista pentru ca nu e greu sa iti dai seama care sunt
prietenii lui Pain. Capitolul acesta nu e nici scurt, nici lung. Sper ca are
mai multa descriere. Astept critici mai dure.

hellooooo

Se pare ca nu scapi de mine nici aici ... Tu stii deja ca eu ador ficul tau, sunt un fan infocat. O sa comentez din nou aceleasi capitole, dar nu ma supar.

Spor la scris !!!