Misterul cartii diavolului +16/+18

O noapte senina, un cimitir intunecat si unsprezece adolescenti cu chef de sotii. Nimeni nu stie ce se ascunde dupa acele pietre infricosatoare, iar copii se joaca in voie printre morminte. O atmosfera macabra se asterne peste cimitir atunci cand jocul incepe si fiecare isi cauta propria ascunzatoare cat de silentios posibil.

Adolescentii- Alex, un baiat blond, inalt si bine facut cu ochii albastrii, Razvan, un saten cu ochii verzi si niste forme apetisante, Vlad, un saten cu ochi caprui si un corp bine facut, Gabriel, un brunet cu ochii verzi si ca ceilalti baieti cu un corp de invidiat, Leonard, un saten cu ochi caprui si Malin, un saten cu ochii verzi si fetele, Sabina, o fata blonda atat la par cat si la creier, Anda, o bruneta cu ochi caprui si niste forme de invidiat, Andreea, Teodora, Ella, trei satene cu ochii caprui si cu niste forme rotunde, dupa care fiecare baiat ar saliva- se jucau in pace, fara sa isi dea seama ce pericole ii pandesc dupa colt.
Niste umbre sinistre se plimba libere prin cimitir, fara ca adolescentii sa-si dea seama, pandindu-i si urmarindu-le fiecare miscare. In timp ce ei se jucau nestingheriti de nimeni prin cimitir, acele umbre deschid cavoul unui mormant, lasand in urma o groapa ce parea a fi fara fund.
Razvan isi cauta o ascunzatoare in putinul timp ce ia ramas, uitandu-se in stanga si in dreapta in speranta ca-i va veni o idee. In timp ce se uita in jur nu observa cavoul deschis din spatele lui si printr-o miscare brusca, cazu in el.

Razvan P.O.V.

Ce naiba se petrece aici? Ce e cu groapa asta si de unde a aparut? Ma simt inconjurat, dar nu vad pe nimeni. Ma simt constrans, speriat si in acelasi timp confuz. O sumedenie de sentimente dau navala in inima mea, facand-o sa-si accelereze bataile, respiratia mea devenind din ce in ce mai grea. Cu fiecare secunda ce trecea, frica devenea din ce in ce mai mare si parca timpul s-a oprit in loc. Tot ce vad este negru, parca sunt inchis intre patru pereti. Ma uit in sus si observ niste siluete, dar sunt sigur ca nu sunt prietenii mei. Incep sa tip cat de tare ma tin plamanii, dar in zadar. Nimeni nu ma auzea, deoarece m-am cam departat de locul in care jucam ascunsa.

Imi intrerup gandurile cand vad ca acele siluete coboara usor-usor in groapa, fara sa scoata nici un sunet. Corpul meu e impietrit, iar cuvintele nu vor sa iasa din gura mea. Acele umbre se apropie din ce in ce mai mult de mine, iar eu incet incet reusesc sa disting ceva in acel loc intunecat.
Ma dau cativa pasi inapoi, lipindu-ma de unul din peretii acelei gropi, iar acele siluete continua sa se apropie de mine. In scurt timp acele umbre se indeparteaza de mine si inchid usa cavoului, facand acel loc mai infricosator ca niciodata. Astept timp de cateva secunde, minute, ore, nici nu-mi mai dau seama de trecerea timpului, pana cand simt o durere insuportabila in zona plamanilor. Am ramas fara aer, iar peretii se apropie din ce in ce mai mult de mine. Nu pot sa cred! Aici imi e sfarsitul? In modul asta? Nu vreau! Nu imi pot lasa prietenii in urma, fara sa-i anunt de aceste pericole. Pur si simplu nu vreau un sfarsit ca asta.

Ma uit in jurul meu, dar nu vad nimic de care m-as putea folosi. Cu cat peretii ma constrang mai tare, cu atat frica de moarte ma acapareaza si mai mult. Nu se poate intampla asta. Refuz sa cred ca cineva chiar vrea sa ma ucida, sa ma trimita de pe acest taram intr-o lume necunoscuta mie.
Incep din nou sa strig, dar simt cum ma sufoc. Nu mai am nici un strop de aer aici. O stare de ameteala ma acapareaza, iar peretii ii simt pe fiecare particica a corpului meu. Incep sa ma constranga din ce in ce mai tare, pana cand incep sa tip de durere. Imi simt fiecare os cum este rupt, fiecare parte din corp sfasiata, iar durerea asta nu inceteaza. Simt ca mor! Nu mai rezist acestui chin cumplit. E prea mult pentru mine. Pentru prima data in viata mea imi doresc sa mor, sa scap mai repede de aceasta durere crunta.

Imi simt corpul faramat in mii de bucatele. Cred ca fiecare os imi este rupt, fiecare muschi distrus, iar ratiunea ma va lasa cat de curand. Simt o ameteala puternica, parca cineva mi-ar fi dat un somnifer, dar stiu ca odata ce adorm nu ma mai trezesc, sau cel putin nu in aceasta lume. In urmatoarele secunde imi simt gatul sfasiat, iar eu cat intr-un somn adanc, de veci..


Acesta a fost primul capitol, deci sper sa va placa :*

Bun, bun, am sosit pe aici cu un comentariu, asta datorita titlului. O sa critic dupa anumite criterii, acestea fiind : descriere, actiune, dialog, titlu, greseli si idee.

Descrierea - fiecare autor are propriul sau mod de a descrie, iar al tau reuseste, intr-o oarecare masura, sa-l faca pe cititor sa se simta in pielea personajului. Desigur, ai mai fi putut adauga putina, in special cand relatai ce anume simte el, insa pentru primul capitol e bine si asa.
Actiunea - hmm, nu e grabita, in sensul in care totul se intampla incet, pana la un anumit punct, atunci cand a cazut in cavou. Acolo, parca ai inceput sa o grabesti putin, in sensul in care prea repede se simtea el "faramat".
Dialog - nu poti critica ceva ce nu exista, deci o sa tac.
Titlu - inca nu stiu in ce masura se potriveste cu continutul, deoarece esti abia la inceput, insa pe mine m'a atras din prima clipa, asta e probabil datorat faptului ca sunt atrasa de astfel de lucruri. Anyway, sper ca in urmatorul capitol sa reiasa mai bine acea legatura dintre titlu si fic in sine.
Greseli - hmm zarisem parca cateva greseli, unele de tastare ["iar eu cat" -> "iar eu cad"] si de snes, adica al cuvintelor -> "cu cat peretii ma constrang mai tare" constrang are cu totul al sens. Anyway, in mare nu ai prea multe greseli, cu putina atentie poti sa faci o treaba mult mai buna. Ah da, ai grija la repetitii si cand descrii personajele, la baieti ai facut un talmes balmes si nu se mai intelege nimic, in sensul in care repetai un lucru de cateva ori.
Ideea - ideea imi place, e interesanta si originala. Nu am mai citit ceva de genu de ceva timp si chiar sunt curioasa ce se va intampla mai departe.

'kay. See ya later.

Ia te uite pe cine avem aici! :>

Soata mea draga, Lex!

Iar am ajuns sa`ti citesc ficul..poi da asa`i mereu!

Stii ca`mi place nu?