Cea mai retrasa si singura floare e si cea mai frumoasa

Mersi de com si acest capitole este dedicat tuturor ce imi citesc povestea :d



SASUKE:

- Sasuke, avand in vedere ca ai pierdut de trei ori pedeapsa va fi pentru acele trei ori ratate. Deci, ne cerem scuze si nu ne omora. Pedeapsa ta este sa o faci pe admiratorul secret cu Sakura Haruno. Adica te prefaci ca iti place de ea si ai sa-i lasi mici cadouri cu diferite biletele, iar cand esti sigur ca a cazut in plasa ii spui adevarul. Simplu...

Ce trebuie sa fac eu? Adica nu am nimic personal cu ea, dar nu merita sa ii fac asta. Pare de treaba, iar eu ar trebui sa ii frang inima. Mai bine ma punea sa o sarut pe Ino sau sa-i fac serenada diseara. Daca ma gandesc mai bine e ok, se putea si mai rau.
Sper sa nu fie chiar idioata si sa creada, dar avand in vedere aspectul ei si cum se comporta unii cu ea sigur va crede. Va fi un mielusel, ma voi “juca” putin cu ea, iar la final ii dau leatul sa si-l puna la gat. Saraca.
Le spun ca accept provocarea, iar ei incep sa rada pe infundate molipsindu-ma si pe mine. Chiar va fi amuzant si voi incepe din seara asta. Asta da excursie amuzanta.


Stau in fata la un raft dintr-un magazin si ma gandesc ce as putea sa-i dau rozaliei, ceva care sa o socheze in adevaratul sens al cuvantului si sa-i deschid inima ca sa pot patrunde. Pff, tot nu pot sa cred ce trebuie sa fac. Ma simt asa de mizerabil in momentul asta, zici ca am cazut intr-o groapa cu noroi. E prea dur pentru ea, Doamne iarta-mi pacatele ca tare multe-s, dar asta le intrece pe toate. Am sa vin mai des la biserica, fac fapte bune, dar te rog din toata inima mea de pacatos nu o lasa pe Sakura sa creada toata aceasta chestie cu “admiratorul secret”. Nu merita
La acest gand mi se face rau si un nod in stomac mi se pune.

Iau diferite lucruri si ma indrept spre camera din hotel, e timpul sa imi pun planu in aplicare. Zapada alba ma inconjoara, iar toata natura doarme sub aceasta plapuma ce va sta timp de trei luni. Muntii maiestosi seamana cu tronurile zeilor, deja mi-l imaginez pe Zeus stand pe un varf de munte si asigurandu-se ca nu facem vreo nazbatie, dar la cat suntem noi de “cuminti” ar trebui sa ne tina in lanturi, dar nici alea nu ne opresc.
Intru in hotel asigurandu-ma ca nu ma vede nimeni, mai ales vreo mimoza, atat imi trebuie. Nici nu vreau sa-mi inchipui ce ar crede Ino, sigur ar zice ca o plac si ca i-am luat cadouri. Vai de mine, scapa Doamne lumea de idioti ca tare multi sunt in gradina Ta.

Deschid usa la camera si incep sa rascolesc prin cap ce as putea sa-i scriu rozaliei, vreau totusi sa fac o treaba buna. Cum ar suna “Rozalie mica, parul tau zici ca e...” prea roz. Aaaa, nu am deloc inspiratie, sunt prea nou in toata chestia asta si as putea zice ca nu mai e la moda, dar in fine.
Ma plimb de colo-colo in speranta unei idei, pana acum tot ce am facut a fost sa mototolesc hartii si sa formez mici bulgari aruncati prin toata camera. In toata gandirea mea “i-au peretele in brate” si ma lovesc destul de puternic la cap, insa se pare ca mi s-a aprins beculetu, mi-a venit inspiratia.
Ma pun pe scris, iar dupa ce termin ma duc in camera fetelor. Ma asigur ca nu ma vede nimeni, dupa care intru in acel dormitor acum gol. Ma intreb care e patul ei, insa un medalion imi atrage atentia, ma uit atent la el si imi dau seama ca e al rozaliei. Deci asta e patul ei, sper sa nu incurc. Pun micul cadou sub perna si ies tiptil din camera de zici ca sunt intr-un film de actiune cu spioni.
Asta e prima faza, sa vedem cum va decurge totul...

SAKURA:

- Rozalio – ma uit la tanar, iar privirea sa este una blanda si plina de iubire- Mai curand de cat crezi, vei afla cine sunt, iar totul se va schimba in viata ta.
Dupa aceste cuvinte dispare cum face mereu. Lacrimile incep sa-mi umezeasca obrajii albi. De ce? De ce nu imi spune ce vrea de la mine? Traiesc intr-un univers complicat. Tot acel paradis se risipeste incet si totul devine negru, iar eu inca stau si plang. Nici nu dau importanta ca am ramas singura, cum am fost mereu si voi fi.
Mi-am gasit prietene, dar nu prea conteaza daca eu sunt aceeasi fata timida si lipsita de viata.
Sunt ca o marioneta controlata si ceea ce e dureros e faptul ca parintii mei sunt papusari. Doare, vreau sa rup acele franghii ce ma tin captiva, dar ceva ma retine. Mi-e frica sa nu cad, mi-e frica ca viata sa nu isi bata joc de mine si sa devin o fiinta ce cere doar mila. Acest sentiment de frica nu ma lasa.
Imi respect si iubesc parintii, deci pot suporta, trebuie doar sa tac si sa-mi joc rolul pana la final. Trebuie sa o fac, ei mi-au dat viata si le sunt recunoscatoare pentru faptul ca au avut grija de mine si mi-au oferit cei mai bun, asa dupa posibilitati.

Ochii mei verzi se deschid treptat, clipesc de cateva ori pentru a ma acomoda cu lumina. Vad cum fetele stau pe pat si discuta in timp ce se joaca carti. Le salut dupa care plec spre a face un dus, insa inainte imi las lantisorul din aur cu o cruciulita drept medalion pe pat.
Intru in baie si imi dezvelesc trupul, la contactul cu acel mediu rece un fior imi strabunge corpul. Ma rasfat timp de cateva minute, dupa care ies. Imi iau lenjeria, o maleta rosie, blugii negri si o pereche de tenesi pentru a cobora la cina.

Pofta de mancare nu prea este prezenta asa ca ciugulesc cat de cat pentru a nu ma forta fetele sa mananc sau sa ma ia la interogatoriu. O vad pe diriginta cum ne face semn sa tacem deoarece are de facut un anunt.
- Maine vom merge sa vizitam o pestera, o manastire cam la vreun kilometru departare asa ca vreau sa fiti in forma, adica sa va odihniti. O seara placuta.

Le spun fetelor ca eu nu mai am chef sa stau si plec spre camera mea singura cum am fost si am sa fiu mereu indiferent de situatie.
Deschid usa camerei, iar intunericul nu imi permite sa vad prea multe asa ca aprind lumina inainte sa iau ceva in brate.
Scot din dulap o pereche de pijamale move cu doi delfini pe piept, dupa care i-au telefonul si imi sun parintii pentru a le da micul raport. Din capatul firului sa aude o voce de femeie, fiind chiar mama. O salut si o intreb ce face.
- Sakura, scumpo. Ma bucur ca ai sunat, uite noi ne uitam la un film. Tu ce faci? Ai ajuns bine? Ce ai facut azi? Sper ca nu ai racit sau sa fi stat dezbracata. Ai grija.
- Mama sunt bine, multumesc. Pai a fost destul de obositor drumu, iar azi nu am facut multe. Maine vom merge sa vizitam pestera “Akatsuki”. Hai ca eu inchid ca mi-e somn, va mai sun si maine. Noapte buna.
Spun “stop” acelei inutile conversatii si ma bag in pat. Simt ca ceva ma cam incomodeaza, ridic perna si sunt surprinsa sa vad un breloc in forma de inima pe care scrie “Te amo angel” si o mica felicitare in forma de inima. O iau si incep sa citesc putinele cuvinte scrise elegant.
“ Parul rozaliu, unic in toata aceasta lumea, iar ochii tai ca iarba proaspata ce m-au fermecat inca din prima clipa au facut ca inima mea sa bata ca nebuna dupa tine”

Am ramas socata, nu pot sa cred. Ma mai uit odata si este acelasi text, insa nici un nume. Un micut zambet isi face aparitia pe buzele mele trandafirii, iar inima incepe sa-mi bata cu putere. Gandul ca ar fi cineva care ma place ma face sa plutesc de fericire.
Cine ar fi crezut ca s-ar uita cineva la mine, cu siguranta nu eu. Nu mai am rabdare, vreau sa aflu cine e. Trebuie sa stiu, de ce abia acum. Oare e de la noi din clasa?
Pun mica atentie in noptiera dupa care trupul meu cade incet pe patul moale.
Simt ca plutesc, ca tocmai am atins o stea. Zbor alaturi de pasari, acum imi place parul si mai mult, acum chiar ma simt speciala si...si frumoasa? Nu stiu, aici sunt confuza, dar un lucru e clar sufletul a fost inundat de fericire.
Adorm cu acest gand si cu zambetul pe buze.

Privesc acest rasarit magic si unic in viata. Parca e mai frumos ca niciodata. Zapada alba capata o nuanta de roz, iar cerul devine usor movaliu, marea minge de foc se trezeste pentru a lumina si incalzi atmosfera exact ca sufletul meu ce a fost incalzit de acel admirator secret. Nori mari si pufosi apar langa micul disc rosu.
Aud o voce ce ma striga, insa nu ii dau mare importanta, iar apoi usa se tranteste. Ma uit in spate si imi dau seama ca am ramas singura in camera, iar intr-o ora vom pleca si eu tot in pijamale sunt.
Oftez usor dupa care ma indrept spre baie pentru a face un dus si a-mi mai usura corpul de oboseala amestecata cu lenea.

Ies din baie imbracata cu o pereche de blugi, o flanea groasa. Privirea imi este atrasa de un trandafir alb cu o tableta de ciocolata pe care stie “Te iubesc, floare de cires”.
Asa de romantic, nu pot sa cred. I-au micul trandafir, iar mirosul dulceag imi inunda narile si ma duce intr-o lume total departata.
Din sertar scot in mic caiet roz si cu o floare de cires pe el, iar lacatelul argintiu in forma de inima tine ascunse mii de informatii. Pun trandafirul pe una din pagini, iar pixul incepe sa “pateze” acel alb pur.

Emotiile isi au amprenta pe mine, nu pot sa cred ca cineva imi face mie cadouri, dar cine? Ce tot se ascunde atata? Vreau sa-l cunosc, sa-i sar in gat si sa-i multumesc.
Fluturasi incep sa zboare prin stomacul meu, iar prin fata ochilor imi apar diferite viziuni cu posibili admiratori insa ma opresc la una. La un tanar misterios ce nu vrea sa-si arate fata, dar e chiar...
Insa totul se intrerupe cand Hinata ma anunta ca e timpul sa mergem. Inchid tot si cobor scarile. Sper ca bruneta sa nu fi vazut nimic, nu vreau sa le spun fetelor, inca.

Il vad pe Sasuke care sta linistit cu mainile in buzunar, iar lumina ce patrunde prin fereastra il face sa semene cu un inger, insa fara aripi. Vad cum buzele i se arcuiaza intr-un micut zambet dulce si bland, iar ochii sa-i negri sunt indreptati spre mine. Simt cum cad in acea prapastie, nu ma pot salva, nu pot sa ies, doar el..el are colacul de salvare.

Imi scutur usor capul si ma indrept spre autocar. Capul imi cade usor pe geamul rece, iar ochii mei urmaresc peisajul alb din jur in timp ce mintea mea e departe. O parte se gandeste la acel admirator, iar alta la Sasuke, la tanarul ce m-a prins in capcana sa. Si-a mai facut inca o victima, eu, eu am cazut in plasa lui. Acel parfum al lui, unic in toata lumea, i l-as recunoaste de la kilometri departare, parul negru cu usoare tente de albastru inconfudabil in toata lumea, iar ochii negri, acei ochi ce sclipesc cel mai tare dintre populatie.

Uite asa timpul a trecut pe langa mine, iar noi am ajuns la pestera “Akatsuki”. O pestera legendara, ce spune ca a fost casa a celor cinci razboinici legendari ce au ajutat la formarea Konohai.
Intram in interior cu un ghid in fata noastra. Frigul se face simtit imediat, pe pereti se pot observa diferite scheme de atac, acum acest loc e plin de stanci si sanse sa-ti rupi ceva.
Mergem inca cativa metri si in fata noastra se afiseaza un minunat ghetar. Are forma unui vulcan numai ca “gura” o are in jos. Doresc sa ma apropii inca un pic, dar in neatentia mea am alunecat, insa impactul nu a avut loc. Deschid ochii si tot ce vad e doi ochi negri si cu doua suvite de aceiasi culoare, recunosc persoana. E Sasuke, el ma salvat. Ambele sale maini sunt pe talia mea. Simt cum obrajii imi iau foc, iar inima mea incepe sa bata cu putere, in timp fluturasi din stomac se trezesc la viata si incep sa zboare linistiti. Noroc ca nu se poate vedea foarte mult, ca altfel sigur Sasuke ar rade cu lacrimi de mine.
De ce trebuia sa ma salveze? Bine, nu refuz o salvare, dar tocmai el. De ce trebuia sa-mi faca viata si mai grea. Ii multumesc, dupa care ma duc langa fete. Cat am mai stat in acea pestera ochii mi se indreptau numai spre brunet.
S-a comportat destul de ciudat azi, nu il inteleg. Ies din pestera si ma indrept spre autocar, in timp ce colegii mei au ramas sa faca poze.
Pe scaunul rosu se afla o mica felicitare cu un ursulet pe ea. O deschid si citesc continutul parfumat.
“ Tu esti raza de soare ce ma incalzeste in acest ocean de frig. Tu esti lumina si cheia ce ma calauzeaza spre un drum mai bun. Inima mea cere doar un lucru: o cere pe a ta. Buzele noastre se atrag exact ca doi magneti. Te iubesc.
In curand vei afla cine sunt”

Ascund felicitarea si astept sa pornim la drum. Acum sunt si mai confuza: unul imi spune ca ma place in timp ce altu se comporta ciudat si ma salveaza. Inima mea bate pentru amandoi, dar care are puterea sa o castige?

Îîh , nasoala chestie , Sasuke sa`si bata joc de Sakura ..
Off si ea o sa`si dea vreodata aparatul ala dentar jos ?! Sau ochelarii !? :)) Speranta incepe sa`mi piara cu fiecare capitol ce`l citesc .. [ mint ! speranta nu piere niciodata [-x ]
Foarte interesant capitolul , se pare ca ceva actiune incepe sa`si faca loc . :D
Astept next`ul , te pup ! :*:*

Un nou capitol

Cap 10
Un pas, doi pasi...mai aproape

SAKURA:

Stau afara pe banca in timp ce ochii mei ii privesc oarecum invidiosi pe colegii mei care se distreaza, insa eu nu ma duc. Sincer nici nu stiu de ce. Poate mi-e frica sa incerc ceva nou si diferit sau poate nu vreau. Ii privesc cum se joaca in zapada alba, fetele sunt pricipalele victime ale baietilor. Nimeni nu scapa fara un mozol sau macar o bataie cu bulgari. Unii dintre ei se dau cu placa, Sasuke fiind si el unul din zmei.
Il vad cum coboara de pe varful muntelui, miscarile gratioase sunt calculate, mainile tinute perpendicular cu corpul il ajuta sa-si mentina echilibru. Sare peste o mica stanca acoporita de zapada, iar in aer face o rotire de treisute saizeci de grade si aterizarea ii iese perfect. Acum toate fetele sunt langa el si-l aplauda, mai au putin si sar pe el. Zici ca au nu stiu ce vedeta in fata lor, sunt prea obsedate, mai ceva ca ursu de miere. Sunt ca niste lipitori enervante oricat doresti nu poti sa scapi de ele, iti sug sangele fara incetare.
Trebuie sa recunosc ca sunt geloasa pe ele, pentru ca au atata tupeu si se duc sa-i vorbeasca sau sa-l atinga si sa-si arate trairile fata de el. As putea sa fac si eu, dar ce vor crede restul ca sunt o ciudata, o alta “fana” de-a lui si sincer chiar nu vreau sa-i iau aerul. Insa, nici nu am curajul asta, adica nu vreau sa merg la o petrecere sau sa ma distrez cu fetele si m-as duce la Sasuke. Inca vreau sa-l las sa traiasca si sa-mi indulceasca mie privirea si sufletul, sa mi-l curete de tot praful si sa-mi aduca soarele si aurul in camera numita suflet.
Insa pe de o parte mi-as dori sa dispara de tot, sa nu-l mai vad, pentru ca imi provoaca furtuni si uragane in suflet. Sentimentele mele sunt amestecate exact ca legumele din ciorba, nici nu stiu pe cine plac: pe “misteriosul admirator” care si acum imi lasa diferite cadouri si scrisori ce sunt cheia spre inima mea, daca ar sti ca deja a patruns si Sasuke, persoana ce o vad destul de des, baiatul brunet ce mi-a captat ochii verzi inca din prima zi.
Doua persoane ce m-au adus pe culmile gloriei, dar si a furtunii. Ma simt ca o zeitate ce poate avea totul, insa ura din partea multora o raneste si uneori chiar o doboara.
Trebuie sa treci prin multe capcane pentru a ajunge undeva pe un tron aurit si sa privesti cum insectele iti cer mila sau o alta sansa, oare asa sunt si eu?
De ce nu as fi? Multe persoane m-au ranit si unele inca o fac, iar in interiorul meu se aduna sentimente de ura, ceva ce nu credeam ca voi simti vreodata, insa mereu exista un nou orizont ce cere descoperit si aventura isi face loc. Iar eu ma avant ca un cercetator ce doreste faima, ce doreste sa fie recunoscut si nu considerat un nimeni. Vreau sa ies din pestera in care traiesc, dar cum? La intrare se afla un bolovan ce nu ma lasa sa cunosc lumea, dar am reusit sa scot o mana cu ajutorul fetelor. Am simtit aerul proaspat ce mi-a purificat plamanii ca un mic ritual facut de o vrajitoare.
- Copii, adunarea! –aud vocea dirigintei noastre ce pare ca are sa ne anunte ceva. Ma ridic pe banca rece si pasesc usor pana ajung in dreptul lui Hinata, iar in stanga mea fiind Sasuke. Doamne, e langa mine. Ii simt respiratia fierbinte aterizand pe pielea mea si provocandu-mi fiori placuti corpului, reuseste sa-mi incalzeasca trupul doar cu o simpla expiratie. Inima incepe sa bata cu putere de zici ca in locul ei e o toba lovita brutal. Incerc sa ma calmez si sa nu arat prea multe, insa in interiorul meu fierb de emotie si placerea de al simti langa mine.- Deci, aceasta este ultima seara petrecuta aici, maine la ora unu P.M. vom pleca, asa ca ne-am gandit sa organizam un fel de bal mascat, dar ceva de evul mediu sa zic asa. Vom avea si un mic concurs pentru cel mai frumos costum, atat la fete cat si la baieti. Petrecerea va incepe diseara la ora douazeci si unu P.M. si va tine pana...hai sa spunem cel tarziu ora trei dimineata. Puteti pleca, ne vedem la sala de festivitati. O zi buna.

Fetele incep sa sara in sus de bucurie de zici ca au arcuri in picioare, insa fericirea lor devine imediat un cosmar: nu sunt pregatite, e prea putin timp si multe altele. Imi vine sa ma urc pe pereti numai cand le aud, sincer nici nu-mi pasa, pentru ca nu ma voi duce. Nici o petrecere nu a fost si nici nu va fi de mine. Prefer sa stau in camera si sa citesc sau sa desenez noi modele de haine, care vor ramane mereu o placere si un vis de a deveni designer vestimentar.
Stiu prea bine ca parintii mei vor ceva mai bun pentru mine, vor sa devin daca se poate presedinta tari. Mereu o sa-mi franga aripile, cand voi fi gata sa mi le deschid si sa pareresc cuibul vor veni cu pusca si mi le vor rani numai ca eu sa nu plec spre necunoscut. Dar acesta este destinul meu, sa cad si sa ma ridic, desi nu stiu pana cand. Intr-o zi mai mult ca sigur voi primi o lovitura prea puternica si nu ma voi putea ridica.
Dau sa plec din acea multime, insa vocea lui Karin ma opreste:
- Sakura, draga mea, unde crezi ca pleci?
- Imi pare rau fetelor, dar nu am chef de nimic si nici la petrecere nu voi veni, nu e de mine o petrecere. Imi cer scuze.
- Cum adica? –sare Hinata- Sakura Haruno tu vii si gata. “Nu e de mine o pretrecere” tu glumesti, toata excursia ai stat retrasa si nu ai vrut sa vii cu noi, te-am lasat, dar acum nu. Trebuie sa inveti ce e aia distractie si trebuie sa ai amintiri din aceasta excursie. Nu discut, vii cu noi la magazin. Avem permisiunea de a merge la mall si sa nu aud ca nu te pricepi pentru ca nu te credem, deoarece am vazut ce modele de haine ai desenat. Fetelor sa mergem sa ne pregatim, avem de facut o serie de cumparaturi.

Nu am vazut-o pe Hinata niciodata asa de autoritara, deobicei Karin preaia conducerea si imi tine o “morala” pana ma las capturata. Se pare ca nu o stiu pe adevarata Hinata, ma bucur sa-i vad latura de fiara, acea latura care se impune si vrea sa obtina ce isi doreste.
Totusi nu vreau sa merg, adica pentru ce as merge? Ca sa o vad p Ino cum ii sare in gat lui Sasuke si se tine de el pana o sa-i acorde un dans? Dar la cum il stiu pe Sasuke nu va face asta nici daca e platit sau daca il ameninta cineva cu moartea. Mai mult ca sigur va bea cu prietenii sau poate va invita o fata la dans, insa in mod cert nu eu voi fi aia. De ce m-ar invita pe mine? Sunt urata si nu vin la petrecere ca imi doresc, vin obligata. Auzi la ele, distractie.
Imi vine sa rad. Sa fim seriosi seara asta va fi un esec total pentru mine, pot pune pariu ca dupa o ora voi urca in camera si voi dormi. Asa a fost mereu, nu exista cale sa ies din pestera in care traiesc. Nu are rost sa se chinuie cu mine.
Ceea ce e chiar ciudat e faptul ca mereu neg ceva ce mi-ar face bine si nicioadata nu gandesc pozitiv si sa cred. Dar pentru ce? Ca sa plang mereu cand sunt lovita, sa formez rauri de lacrimi amare? Intrebari fara raspuns, mereu mi le pun si nici nu stiu de ce, nu le stiu rostul.
Asta sunt eu si nu ma poate schimba nimeni si nimic.

Simt cum sunt trasa puternic de mana, zici ca m-o apucat un animal si parca nu poate sa rupa bucata ca sa o savureze in liniste intr-un colt fara a fi intrerupt. Ma uit si observ ca Hinata ma tine strans de mana, mai ceva ca un evadat.
Intram intr-un magazin cu rochii, toate superbe. Culorile iti inchita ochii, iar designu magazinului e unul select, de zici ca aceasta e proprietatea unui designer vestimentar renumit.

Incep sa ma plimb printre rochii, iar mainile mele reci si aspre ating materialele fine. In fata mea mi se afiseaza o rochie superba, parca cere a fi cumparata de mine. Designu e absolut superb, dar parca prea familiar si nu inteleg de ce. Sigur nu e nimic, poate l-am vazut prin revistele de moda ale soramii, dar totusi...
- Superba rochie asa-i? Stii, e ciudat ca de cand e in magazin nici o fata nu a cumparat-o, adica o probau, dar nu le statea bine. Vrei sa o incerci?
Am vrut sa zic ceva, insa vocea Hinatei se facuse auzita din cabina si parca mai mult imi ordona sa o probez asa ca am indeplinit cerinta, iar vanzatoarea ma condus spre o cabina.
Trag draperia rosie ce ma desparte de cabina si hol, iar in fata mea se afiseaza fetele imbracate cu rochiile, fiecare frumoasa si diferite culori care li se potrivesc. Dintr-o data fetelor se lumineaza si un zambet urias apare pe chipul blajin al fetelor.
- Sakura, nu credeam ca ai sa alegi o rochie asa minunata. E superba si iti sta foarte bine. Sa nu auzim nimic, rochia asta ramane. Acum dupa masti.
Ma simteam chiar bine se spusele lui Temari, chiar mi-a dat curajul pentru a merge la petrecere si cu rochia asta trebuie sa recunosc ca ma simt bine. Adica parca as fi eu, mi se potriveste si nu am cu ce sa ma ascund in ea. Asta e, ce va fi va fi. Macar voi pleca cu o amintire, ce mai conteaza acum? Nimic. Acum e randul sa ne luam mastile.


Trebuie sa recunosc ca sunt nerabdatoare sa vina balul. Indiferent ca ma voi distra sau ca voi sta pe scaun va fi o seara de neuitat, o seara in care voi iesi din carapacea mea. Chiar si pentru cateva minute sau ore, ma voi bucura ca parintii mei nu vor sti. Ma voi simti libera, dar oare chiar asa ma simt sau doar incerc sa ma pacalesc pe mine pentru a ma face sa ma simt mai bine?
Ma insel singura. Nu voi fi libera, cel putin nu pana nu fac o schimbare si stau de vorba cu parintii mei, pana cand adevarul nu se afla nu ma voi simti libera. Dar ce tot zic aici? Macar stiu ce vreau cu aceasta libertate? Ce voi face cand le voi spune tot parintilor? Logic ca nimic nu se va schimba, voi ramane aceiasi fata. Poate doar le voi creea durere si dezamagire, dar in rest voi ramane in aceiasi pestera rece si intunecata. Mereu voi cadea si ma voi lovi, chiar de voi sangera nimeni nu se va indura de mine. Ma vor lasa acolo sa sangerez pana cand ultima picatura de sange va spune “stop” vietii mele, pana cand ea se va face auzita in intreaga lume ca un ecou. Nu le va pasa, voi putrezi si nimeni nu va mai sti de existenta mea pe aceast pamant, voi disparea ca razele soarelui printre nori, exact cum au disparut dinozauri asa si eu.

Ma ridic de pe scaun si ma indrept spre baie pentru a-mi purifica corpul, poate si mintea. Imi dezvelesc trupul alb ca zapada si intru in dus, apa calda se loveste de pielea mea firava in timp ce buretele acoperit de spuma provocata de gelul de dus cu miros de capsuni imi lasa un strat uniform pe trup. Parul rozaliu incepe sa fie acoperit de clabuci proveniti de la samponul cu miros de crin.
Eram imbibata in miresme dulci si poate pentru unii baietii provocatoare, insa mie nu-mi pasa. Puteau sa saliveze sau sa moara acolo dupa aceste miresme, nu ca ar saliva dupa corpul sau marea mea frumuseste.

Ies din cabina si incep sa-mi sterg trupul de stropii ramasi, iar parul il masez usor fara a rupe vreun fir. Imi usuc parul, iar dupa imi iau pe mine o lenjerie alba. Pe usa Tenten cu un zambet larg pe buze.
- E timpul sa te aranjam, ai incredere in noi. Haide iesi afara.
Mi-e si frica sa vad ce o sa-mi faca, dar nu mai pot da inapoi. Am incredere in ele, sunt prietenele mele cele mai bune si mereu mi-au fost alaturi. Nu le-am ascuns nimic, le-am spus tot trecutul meu si ele mi-au fost alaturi. Nu le-a pasat cum arat, m-au ajutat sa zambesc. Ele chiar sunt niste prietene adevarate si ma ajuta indiferent de situatie.
Cine ar fi crezut ca am sa mai intalnesc persoane dragute in lumea asta rea? Ei bine, acum ceva timp nici nu imi trecea prin minte asa ceva. Nici macar nu ma gandeam sa-mi fac vreo prietena, dar se pare ca au venit ele la mine.
Ceva ce nu prea mai exista acum s-a nimerit sa am eu parte. Adica cine mai pune asa pret pe incredere, prietenie? Nimeni, nici macar nu mai stiu ce sunt alea si e trist. E oribil sa vezi persoane cum te injunghie pe la spate, in fata iti jura ca vor fi mereu cu tine, iar pe la spate te vorbesc si te ranesc de nu mai incape in lumea asta cuvintele rele.
Prietenele adevarate sunt cele care te ajuta mereu si nu le pasa daca esti un evadat, agent F.B.I sau vreo vedeta de la Hollywood. Cand plangi si te ranesti adevaratii prieteni isi fac timp sa treaca si sa-ti intanda o mana ca sa mergi mai departe, iti dau sfaturi bune si te apara. Intra cu tine in orice, nu dau inapoi ca lasi. Sunt frati, surori, sunt o adevarata familie si mereu vor fi ingerii tai.

Numele imi este strigat, iar dupa sunt condusa spre baie pentru a vedea rezultatul final. Cu o oarecare retinere, pun picioarul pe gresia rece, iar cand ajung in fata oglinzii raman fara glas. Nu mai pot spune nimic., aceasta nu sunt eu, adica nu pot fi eu. Sunt prea aranjata, prea... prea draguta. Parul este usor ondulat si cateva suvite sunt prinse la spate, iar printre suvitele rozalii isi fac aparitia cateva extensii de culoare rosie, mov si castanii. Machiajul este unul foarte simplu, putin fard alb amestecat cu o dunguta roz, iar buzele sunt date cu luciu.
O vad pe Karin cum vine spre mine cu o mica cutie in mana, o deschide iar acolo se afla o pereche de lentile de contact, insa culoarea este cea a cerului. Ii ofer permisiunea, iar aceasta isi face treaba. Dupa Hinata care deja era aranjata vine sa ma ajute sa ma imbrac cu rochia, iar Temari ma ajuta cu masca si lantisorul cu o inimoara si cercei exact la fel. Acesta este un set de-al ei, il cunosc. In fata mea se prezinta o pereche de sandalute albe cu platforma si tocul cam mare. Stai asa, eu nu pot sa merg pe asemenea toc, eu imi iau balerinii.
Ma uit la fete si le cer in priviri sa ma lase sa ma incalt cu ce doresc insa raspunsul este negativ si primesc alta pereche de data asta cu tocul mai mic si fara platforme.
Iesim toate din camera, intreptandu-ne spre marea sala. Rochia mea roz cu rosu inchis si cu tandafiri ajunge pana in pamant si imi acopera picioarele, iar fata imi este acoperita de masca neagra cu pene rosii.

Intram in sala si ne indreptam spre o masa de cinci persoane. Aanjamentul este unul select si chiar de evul mediu, paharele sunt din cristal, iar farfuriile albe cu putin auriu pe pargine sunt asezate pe pesele acoperite de o panza rosie si cu un bic buchet de flori format din crini si trandafiri. Nu pot spune ca deja e marea distractie, unii mai danseaza, altii vorbesc sau barfec. Deodata usile sunt izbite si pe ele isi face aparitia Ino imbracata cu o rochie roz cu slit, prea mare si o masca, iar parul blond este ondulat si are cateva extensii roz. Ok, prea mult roz. Ma uit la copiile sale si vad ca port acealasi lucru, serios acum.. stai, sefa trebuie sa straluceasca, ele sunt asa de umplutura.


Deja au trecut trei ore si eu am murit de plictiseala, exact cum banuiam. Imi intorc capul spre ringul de dans, iar diferiti tineri danseaza si se distreaza cum stiu mai bine. In pereche sau grup, ce mai conteaza, pentru ei distractia e ceea ce conteaza. Se simt liberi si cu mare chef de viata, sunt ca florile proaspat inflorite, in timp ce eu sunt ca una ofilita ce-i cad petalele incet incet. Imi intind mana sa-mi iau paharul cu suc, dar dau de o hartie.
O iau in mana si incep sa citesc randurile parfumate:
“ In asta seara ai iesit de sub carapacea ta, ceea ce imi place. Exact asa cum te plac eu pe tine, ingerul meu. Vin-o in sera, te astept cu bratele deschise.”

Rochia Sakurei
masca Sakurei
rochia Hinatei
masca Hinatei
rochia lui Temari
masca lui Temari
rochia lui Tenten
masca lui Tenten cea alba
Rochia lui Karin
masca lui Karin
rochia lui Ino
masca lui Ino
Rochia lui Kelia & Mira
masca lui Kelia & Mira

Wait !! Sasuke vrea sa afle Sakura k el este admiratorul ei secret ?! :O
Interesant ..
Te astept cu urmatorul capitol . Si acesta mi`a placut . >:D<
Te pup ! :*

Imi cer scuze ca am intarziat...Deci Lectura placuta

Cap 11
Prea perfect ca sa fie real.

SAKURA:

Mergeam incet spre sera parca dorind sa prelungesc acel moment in care il voi cunoaste pe fat-frumos ce mi-a oferit mii de cadouri, dar mai important e ca a reusit sa patrunda in interiorul rosu al inimii mele asezandu-se pe un tron comandand ca si cand ar fi al lui.
Tocurile sparg podeaua la fiecare pas provocand un sunet ascutit si totodata asurzitor. In fata mea se afiseaza o usa din termopan, iar in spatele ei se ascunde o comoara ce sta a fi descoperita de mine.
Pe de o parte as vrea sa fug si sa nu cunosc ce e in interiorul acestei incaperi, insa pe de alta parte m-as avanta si cu ochii inchisi indiferent ca voi cadea si imi voi rupe oasele sau ca voi intra in coma sau chiar muri.
Doua dorinte opuse se bateau cap in cap, inima mea imi batea cu putere de zici ca eram pusa intr-o camera unde peretii se apropie de mine si sunt pe punctul de a ma strivi, respiratia era repezita, parca acum se termina aerul si doream sa profit cat mai pot.
Diferiti fiori imi strabateau corpul alb acoperit de o rochie minunata, mi-era si cald, dar si rece. Emotiile ma curpindeau una cate una parca legandu-ma in lanturi din spini ce imi intrau in corp, insa fara a simti vreo durere sau sa-mi curga vreo picatura din lichidul vital ce era pompat de inima mea.
Frica isi facea loc, dar si curiozitatea. Doream sa aflu mai repede cine e, dar eram intepenita acolo si oricat doream nu ma puteam misca. Eram o leguma in acel hol rece ce semana cu un tunet plin de monstri ce ar putea sa ma atace la fiecare moment.

“Trebuie sa o fac, trebuie. Nu pot da inapoi!” incercam sa ma imbarbatez singura, desi picioarele mele imi tremurau si doreau sa faca cale intoarsa si in acelasi timp sa plec de aici. Sa ma duc undeva unde eu voi exista si voi fi fericita.
Inspiram, expiram si in cele din urma am pus mainile pe manerul rece, iar in acel moment am tresarit usor. Mai iau o gura mare de aer si o tin in plamani cateva secunde dupa care ii dau drumul sa plece in lume.
Deschid usa incet, ma simteam ca o insecta ce putea fi strivita in orice moment de catre plantele uriase ce erau aici.
Prin tavanul din sticla intrau razele lunii, in timp ce stelele dansau pe scena neagra. Plantele formau un mic tunel spre centrul serei unde era un foisor alb inconjurat de mii de trandafirii rosii ce se agatau de barele albe.

Il vedeam, era in foisor si ma astepta. Nu puteam sa-i deosebesc chipul din acest intuneric si masca ce-i acoperea fata. Statea si ma privea, ne priveam amandoi.
Nedezlipindu-mi ochii de pe el ma apropii incet pana ce am urcat si acele cateva scari ce ma desparteau de podeaua din lemn alba.
Eram doar la cativa centimentri distanta.
El semana cu un cavaler din evul mediu, mana dreapta era la spate in timp ce cealalta atarna lin pe langa corpul acoperit de un costum negru si o camasa alba cu cravata.

Nu stiu cat timp am stat in acea tacere sau cat ne-am privit, cert era ca eu incercam sa descopar cine e. Doream sa intind o mana spre masca lui si sa o dau jos afland identitatea acestuia, insa lovitura mea a fost parata de mana tanarului ce a apucat-o pe a mea.
Abia in acel moment ochii mei s-au dezlipit de ai lui si privind spre mainile noastre impreunate. Buzele lui rosii au facut contact cu pielea mea. Imi sarutase mana, era un adevarat cavaler.
Isi ridicase privirea asupra mea si in acelasi timp un minunat trandafir rosu a aparut intre noi, mi-am arcuit buzele intr-un micut zambet, unul dulce si plin de iubire fata de el.

Nu stiu de unde, insa incet se auzeau notele muzicale ale unei melodii lente si plina de dragoste.
Si-a apropiat corpul mai mult de al meu, iar eu dadeam in retragere, insa am fost oprita de o mana de-a lui ce a aterizat pe talia mea formand in lant indestructibil. Incepusem sa ne miscam incet si lin pe ritmul melodiei. Ma invartea si ne leganam ca o barca pe apa, iar ochii nostri erau contopiti.
Pluteam cu el, eram pe mici norisori albi si pufosi. Natura din jurul nostru ne privea, era martora la ceva ce nu exista, la o dragoste pura. Luna, mareata regina parca ne zambea de acolo. Tin sa cred ca ea canta, ca ea facea acest loc sa fie asa romantic, mult prea perfect. Nici in vise nu ma gandeam la asta.

Se incheiase si minunatul moment dintre noi. Ne oprisem amandoi, iar nerabdarea punea stapanire pe mine. Trebuia sa aflu cine e, am ajuns pana aici. E in fata mea, nu pot sa plec fara sa aflu ce chip ascunde acea masca.
- Cine esti?
- Rabdarea e o virtute, mi flor de cerezo.

Imi vorbise in spaniola, iubeam spaniola. Asta era o mare slabiciune pentru mine si nimeni in afara de sora mea nu stia ca iubesc aceasta limba, se pare ca a are totul pregatit, insa mai mult ca sigur a fost ceva la nimereala.
Vocea lui imi era familiara, dar nu stiam de unde sa o iau. Cine ar putea detine vocea aceasta ce este un cantec pentru urechile mele? Cine?
In acest moment nu imi trecea prin minte cine ar putea fi, ma gandeam la mii de posibilitati, dar mereu gaseam cate o scuza banala.
Sasuke...neh, el e nu poate fi. Ar fi mult prea frumos, sigur acum e in sala gandindu-se cu cine sa inceapa urmatorul dans sau poate incearca sa scape de Ino, care sigur il calareste chiar in momentul asta, saracu baiat.
Ceva am simtit in acel moment in inima mea, era un nou sentiment...ceva ce nu credeam ca am sa simt, eram geloasa pe Ino. Eram geloasa pe ea ca poate sa-l atinga pe brunet si eu nu.
Vai, nici acum cand il am pe fat-frumos in fata mea nu pot scapa, cand am persoana ce e dominitor pe inima mea. Dar cum daca sunt doi in acel loc rosu?

Ii vedeam chipul cum se apropie de al meu, din ce in ce mai mult. Distanta dintre noi se micsoara vazand cu ochii. Nu pot sa cred ca va face asta, nu pot sa cred ca voi avea primul meu sarut.
Buzele lui se lipisc de ale mele, insa eu eram prea socata ca sa raspund. Ochii mei priveau florile din spatele nostru ce parca imi sopteau sa-i raspund sarutului.
Inchisesem ochii si imi pozitionasem manile mele pe pieptul plin de muschi.
Gustam din dulceata celor doua capsuni ce s-au asezat comfortabil pe chipul lui inca de la nastere. Buzele imi erau presete de ale lui.
Eram intr-un univers paralel cu acesta, zburam in timp ce ma sarutam cu Sasuke.
Ce? O doamne, nu mai scap de el.
Incet ne-am desprins din sarut, acum era sansa mea. Mana alba se indrepta spre masca lui si nu facea nimic sa ma opreasca.
Ii atinsesem masca, insa nu i-am dat-o jos parca asteptam ceva si imediat s-a intamplat. Mana lui o atinse pe a mea, asta era ce doream. Sa ma ajute si el, sa primesc aprobarea.

Eliminasem zidul ce ne desparea, iar in acel moment toata lumina lunii era pe chipul lui luminandu-l. Era persoana ce nu credeam ca am sa o vad sa faca astfel de chestii, persoana ce nu credeam ca ma va saruta.
Era brunetul meu, Sasuke Uchiha. Tipul dupa care erau in limba toate fetele. Nu puteam sa cred.
Lumea mea devenea din ce in ce mai buna, era ceva la care doar visam si asta rareori. Imi era teama sa nu ma ranesc prea tare.
Mana brunetului indepartase si masca mea, iar mana lui imi mangaia incet obrazul rumen. Ii sarisem in brate, tineam ochii inchisi. Imi era teama sa ii deschid, iar totul sa fi fost doar un vis si nimic sa nu fi existat.
Mi-era teama sa nu sufar de pe urma acestei nopti, nu doream sa stiu ce avea sa urmeze. Daca era inca un vis de-al meu?
Imi luasem capul de pe umarul lui si ma indreptam spre buze. Nu risposta, doream sa le mai simt inca o data.
Ne unisem din nou, ma ridicam de la sol si ma invarteam cu Sasuke in timp ce ne sarutam. Usor limba lui sa strecurat in inchisoarea mea ajungand sa se lupte cu gardiana acelui loc.
- Cum e posibil? Tanarul la care eu doar visam, dar nu ma chinuiam sa sper vreodata ca s-ar putea uita la mine. –am zis dupa ce ne-am desprins din sarut si am atins din nou pamantul rece-
- Uite ca viata e plina de surprize. Nu ma intreba cum de e posibil. Acesta e destinul. Sakura tu esti frumoasa, doar ca refuzi sa privesti in oglinda si sa iti vezi adevarata frumusete ce vine din interiorul tau. Bunatatea, inocenta ta mi-au ajuns in adancul inimii...nu pot explica ce simt pentru tine, dar e clar ca vreau sa fii prietena mea. Zimi ca accepti.

Nu puteam crede ce tocmai mi-a zis, era..era inexplicabil pentru mine, era un adevarat mister. Are dreptate, adevarata frumusete vine din interior, se pare ca el sa uitat mai bine in sufletul meu si a descoperit ceva ce la vrajit. Ceva ce eu nu am descoperit, dar nici ca m-am uitat prea mult in interiorul meu.
- Da. Sasuke e ceea ce visam mereu. Te iubesc.
- Trebuie sa te rog ceva, mi angel. Nu spune nimanui de relatia noastra, deocamdata. Multe fete sunt moarte dupa mine si nu as vrea sa patesti ceva rau sau sa suferi. Nu le vei spune nici prietenelor tale, stiu e greu. Insa si ele ar putea sa ne dea de gol, nu prin vorbe ci prin fapte si stii cum e Ino. Accepti?

Nu imi pasa daca doarea sa afle si regina Angliei sau sa nu stie nici cea mai mica insecta, important e ca eram cu el. Ca ma alinta si ne bucuram de momentele noastre.
Ne-am asezat pe o banca si am inceput sa discutam, sa radem. Din cand in cand ne mai si sarutam, priveam cerul si gaseam impreuna diferite forme ale stelelor.
Alaturi de el eram libera, insa nu suficient cat sa fac o schimbare mare in viata mea. Insa, eram implinita pentru moment.
Nu stiam ce imi rezerva viitorul, insa ma bucuram de momentele mele alaturi de brunet si doream sa profit de toata aceasta fericire cat mai mult. Nu doream sa-mi fac imagini sumbre ce ar putea sa-mi provoace dureri si indoieli.
Totul era prea perfect sa fie real, insa era adevarat.

SASUKE:

In principal doream sa inchei toata aceasta farsa, insa o parte din mine nu ma lasa. Doream sa ma joc putin mai mult, sa vad pana unde ajunge naivitatea ei. Nimeni nu va sti ce aceasta “relatie”, doar prietenii mei. Doar asa ca sa ne distram putin, insa nu cred ca le voi spune acum.

Toate saruturile pe care i le ofeream erau reci si lipsite de sentimente din partea mea, insa nu lasam sa se vada asta. I-am vorbit si in spaniola, sa fie ceva mai original. Noroc ca am invatat spaniola, ma obligase mama sa iau niste cursuri pentru ca nu se stie niciodata. Se pare ca ia placut si asta e de bine. Am fost un adevarat gentilman, pentru prima si ultima data in viata mea.
Sincer nici nu stiu de unde veneau toate acele cuvinte si mai ales forta de a o saruta, mai bine ma duceam la Ino si poate asa aveam parte de mai mult, insa asta e viata.
Da, noaptea devin un leu si nu iert nimic. Devorez totul pana cand nu mai ramane nimic, doar cateva picaturi de sange amestecate cu lacrimi de durere.
Trebuie sa ma gandesc cat va tine aceasta farsa si cum vom ascunde noi acest lucru, dar mai bine o fac maine. Nu as vrea sa par incordat si sa-i dau de banuit micei rozalii care este intr-o lume, cum zice ea...aa da... “prea perfecta ca sa fie real”. Ei bine se pare ca e realitatea, insa e una cruda si cu atat mai dura daca ai afla adevarul rece si plin de sare.

M-am trezit cu o durere insuportabila de cap. Nu stiu la cat m-am culcat, dar mi-e clar ca tarziu. Abia mai scapam de Sakura, insa intr-un final am convins-o sa mearga la curlcare, nu inainte sa-i ofer inca un sarut groaznic pentru mine, placut pentru ea.

Azi e ultima zi petrecuta aici, doar peste cateva ore vom pleca acasa. M-am uitat la ceas si am vazut ce e unsprezece A.M.
Cat am dormit?! dar nici baieti nu erau treji toti. Unii mai bajbaiau drumu spre baie, altii se intindeau. Sigurul care dormea, inca, era Naruto. In acel moment m-am gandit sa-i facem o trezire speciala.
- Neata baieti. Ce faceti? Auziti, ce a-ti zice daca l-am trezi pe blond mai special?
- Aoleu, daca la ora asta e dimineata Sasuke... Imi surade ideea, ce plan ai? –imi raspunde Neji tot cu o intrebare-

Chiar cand doream sa le zic planul meu, pe usa intra diriginta cu o galeata de apa in mana. Se uita putin la noi, iar dupa la Naruto. O vad cum se indreapta spre blond, iar in secunda doi Naruto e pe jos injurand de mama focului.
- Ce? Unde arde? EVACUAREA! AAAA...
Se pare ca diriga ne-a luat-o inainte.
- Ho, blondule. Nu arde nicaieri, ai visat. Trezirea, imbracarea si in zece minute la masa. Mai avem doar doua ore pana la plecare. Nu pot sa cred ca fetele s-au trezit inaintea voastra, aranjate si au si mancat deja. Lenesilor, aia care s-au trezit au avut noroc ca nu au fost udati. GRABITIVA!

Cine ar fi crezut ca diriga noastra poate fi asa de treaba. Toti radem de blond in timp ce el clocotea de nervi, hai frate...

Cum sa o rezolv cu Sakura si intalnirile noastre? Atunci mi-a trecut prin minte o idee: Dealul Konohai. E o zona de picnic, insa stiu eu un loc in care nu merge nimeni chiar daca peisajul e unul superb. Acolo va fi locul de intalnire.

mi flor de cerezo. =floarea mea de cires
mi angel =ingerul meu.

https://www.youtube.com/watch?v=SREiDRjq3Hw&feature=related melodia pe care au dansat.

~cu nextu nu stiu cand vin. Mai aveti de asteptam cam 2 sau 1 capitol [sa vad eu..] pana la schimbarea definitiva a Sakurei :d~ Bye

Ma intorc imediat cu edit .. :D !
Gata :X ! Deci mai sunt doar unul sau doua capitole pana ca Sakura sa se schimbe definitiv ?! Ah , deabia astept ! <3
Mi`a placut mult capitolul . Sasuke este cam magar si`mi pare rau ptr rozalie ..
Anyway , te astept cu urmatorul capitol . Iti ador fic`ul !
Te`am pupat ! :*

A trecut ceva timp de cand nu am mai postat, dar acum v-am adus nextul. Va cer scuze de marea mea intarziere si va multumesc de comentarii. Deasemenea va anunt ca nu stiu cand va veni si celalalt capitol, dar Nu renunt la fic. Il voi pune cand pot, cu scoala si programul aiurea nu am timp prea mult.
Cam atat. Sper sa va placa si Lectura placuta a hug

SAKURA:

Picaturile reci de ploaie se izbesc puternic de geamul trenului ce ne duce inapoi in Konoha. Cerul gri mai este luminat de cate un fulger trecut fugar prin fata ochilor nostri. Peisajul incetosat zboara pe langa sticla ce retine frigul afara.
Asa zboara si viata mea, nici nu clipesti ca deja o secunda pretioasa s-a scurs. Insa unele chiar nu au trecut fara a-mi oferi o placere a vieti: aceea de al avea pe brunet langa mine.
Nu mi-as fi imaginat ca el e in spatele acelor cadouri, iar seara a fost una perfecta. Zburam in bratele lui, eram ca un mic copilas ce trebuia invatat sa faca primi pasi in viata. Inca putin si lesinam, dar vointa nu mi-a permis, nu doream ca el sa plece, ca totul sa fi fost un vis. Insa, acum stiu ca nu e un vis, e real; mai ales dupa micul sarut oferit fugar in aceasta dimineata, tot in sera.

Fluerul enervant si asurzitor al trenului anunta oprirea acestuia pe peronul din gara. Astept linistita in compartiment pana cand acel scartit nu se mai aude ca dupa sa ies afara unde sunt intampinata de sora mea si imediat mama. Ma uit in stang, in dreapta..nimic. Nu gasesc ceea ce caut eu, nu-l vad pe tata si el nu lipseste niciodata cand vine vorba de mica comoara familiei Haruno.
- Tatal tau nu poate veni, are o importanta sedinta si a acum este vicepresedintele companiei “Moblux”. Este clar ca are mai multe responsabilitati, insa maine il vei vedea. Deci te-ai distrat? Cum a fost? Sper ca nu ai racit si ai avut grija de tine, nu ai baut sau sa fi facut alte prostii si mai ales sa nu te fi ranit practicand vreun sport.
- Ce bine de tata, mereu si-a dorit acest post. Da a fost frumos si sunt bine, nu am facut nimic iesit din comun, aceiasi “eu”.

Ne urcam in masina mamei, o Toyota Corolla, avand ca destinatie vila. Din cand in cand sora mea imi mai adresa cate un ochi, banuiesc ca va dori multe detalii acasa. Nu s-a schimbat si nu o va face, dar nu ma plang; pentru ca imi place de ea. Nu as suporta daca ne-am certa sau am fi despartite, cel putin nu acum cand am cea mai mare nevoie de ea.

Mama opreste masina in fata portii si ne roaga sa luam bagajele, pentru ca ea are programare la coafor.

Ma indreptam spre dormitorul meu cu pasi rapizi. Mi-era dor de el, de acea atmosfera calda si primitoare insa acum simt ca ceva s-a schimbat. Acel ceva e faptul ca zambeam ca o nebuna, dar nici nu ma puteam opri. E prea frumos ce mi sa intamplat. Zici ca sunt Cenusareasa, doar ca in acest caz ea e una urata.

M-am asezat pe patul cu lenjerie rosie si floricele albe cazand usor pe spate. Aveam impresia ca am cazut in mii de petale de flori parfumate. Ochii mi se inchideau usor, deja eram drogata de la aceasta mireasca insa inainte sa fac ultimul pas si sa ma afund in lumea placerii usa camerii s-a deschis pe ea intrand nimeni alta decat Konan ce avea o fata gen: “credeai ca scapi?”
- Deci... nu ma poti minti pe mine, rozalio. Stiu ca ceva frumos s-a petrecut acolo si as vrea sa aflu ce, acum!
- Pai, nu prea multe. Ne-am distrat, ma rog mai mult colegii mei care se bateau cu zapada si practicau diferite sporturi. Am vizitat locurile si as putea spune ca mi sa intamplat ceva magic si deosebit.
- Ce? Haide nu ma tine pe jar.
- Eu si Sasuke suntem impreuna. – am vazut chipul ei ce exprima uimire, dar nici un fel de bucurie pentru mine- Stiu ca e ciudat, sa vezi ca incepuse cu mici atentii; o facea pe admiratorul secret. Aseara cand a fost un bal mascat s-a petrecut magia, nici mie nu-mi vine sa cred, dar se pare ca destinul imi surade.
- Sakura, imi cer scuze ca iti zic, dar sunt sigura ca Uchiha junior pune ceva la cale. In plus nu e de tine. El popular si frumos, iar...
- Stai asa, Konan. Stii ce a iesit din asta? Faptul ca si tu ai aceiasi parere despre mine ca si toti ceilalti. Nu imi pasa ce crezi tu. Eu si Sasuke avem o relatie, cu toate ca el m-a rugat sa ramana secreta ti-am spus.
- Vezi? Surioara nu esti proasta, gandeste. De ce Sasuke ar dori ca relatia voastra sa ramana ascunsa? Are motive intemeiate pentru asta si presimt ca nu e bine.
- Ti-am zis ca nu imi pasa ce crezi si te-as ruga sa iesi afara. Tocmai mi-ai demonstrat ca ai aceiasi parere ca multi altii si eu care credeam ca esti diferita Konan Haruno.
- Dar Sakura...
- Iesi! Acum!

M-am trantit pe pat dand drumul barajului sa inunde lenjeria. Suspinele mele se auzeau prin toata camera ca un cantec trist in timp ce vantul patrundea usor prin fereastra usor intre-deschisa racorindu-mi trupul deja incalzit.
Nu pot sa cred ca persoana ce eu o credeam o eroina imi facea acest lucru. Singura care ma ajuta si ma sustinea din toate punctele de vedere. Ea, Konan, imi mai aducea soarele si acum.. acum mi-a distrus totul. A venit furtuna maturand totul in calea ei. Cum a putut? Sa nu ma sustina si nici sa accepte ca pentru prima data in viata sunt privita in alt mod, ca sunt iubita si apreciata. Ea a distrus totul.
Credeam ca avem o legatura indestructibila, ca flacara prietenii noastre nu se va stinge niciodata, dar nu a fost asa.
Plangeam cu lacrimi de sange, tocmai s-a rupt o parte din mine. O radacina a copacului meu a luat foc. Cadeam intr-un abis fara fund unde vedeam diferite clipe tot mai frumoase cu mine si ea. Fiecare moment era compesat de un zambet, unul si inca unul. Numai acum ma contopisem cu lacrimile.
Are aceiasi parere ca toti ceilalti, nu e cu nimic diferita. A facut totul doar pentru ca avem acelasi sange, pentru ca sora mea. Acceptam de la colegi si persoane necunoscute mie, dar nu de la sora mea, nu de la persoana ce ma inveselea si ma incuraja mereu. Ma salvase de atatea ori de la moarte, de atatea ori mi-a intins mana si m-a lasat sa plang pe umarul ei. S-a sfartsit mai repede decat a inceput.

Dar poate a spus-o asa doar pentru ca nu are incredere. Nu, putea sa ascunda asta sau sa taca, dar ea a dat drumul vorbelor otravite ce mi-au patruns in corp secatuindu-ma de puteri.
Era a doua mama pentru mine, unica mea prietena adevarata. Celorlalti nu le pasa de mine, nu le pasa daca ma ranesc. In fond de ce m-as mira? Prietenia nu mai exista, nimeni nu mai apreciaza asta. Cand intrebi pe cineva ce este prietenia iti raspunde: “Eu sunt unica mea prietena. Restul sunt doar pentru a ma ajuta sa obtin mai mult.”
Totul e facut pentru interesul propriu, suntem egoisti. Si ziceam ca animalele salbatice sunt crude si nemiloase, dar noi cum suntem? La fel. Nu impartim hrana cu nimeni, pastram pentru noi tot chiar daca nu o utilizam.

Melodia telefonului meu se aude tare si clar in camera. Intind o mana spre noptiera pentru a vedea cine ma apeleaza cu toate ca nu aveam nici un chef. Sasuke... oftez resemnata si raspund cu un glas stins.
- Sakura, scumpa mea ce este cu tine?
- Doar obosita, nu-i nimic grav. –nu doream sa-i zic ce am. Nu doream sa ma cert cu el ca i-am spus surori mele despre relatia noastra- Ce faci?
- Bine, uite doream sa te intreb daca vrei sa iesim.
Nu doream decat sa stau aici toata ziua si sa astept sa vina ziua de maine pentru a incepe scoala. Eram mai mult moarta decat vie, abia aveam forta de a vorbi insa pentru ai face pe plac am acceptat.
- Perfect, ne vedem pe dealul Konohai peste o ora.
Am inchis indreptandu-ma spre baie pentru a face un dus.

Apa calda se lovea de pielea mea in timp ce narile imi erau inundate de mirosul de crin a gelului de dus. Am inchis pentru cateva clipe ochii pentru a medita si scapa de supararea acumulata in mai putin de cinci minute. Ce repede am incheiat totul, e mai greu sa incepi decat sa spui “stop” unei prietenii ce a durat saptsprezece ani.
Aproape am adormit insa m-am trezit cum am simtit ca apa rece o inlocuieste pe cea calda. Se pare ca eu am aceasta vina. M-am clatit de clabucii parfumati si am iesit din dus cu un prosop in jurul meu.
Cand am trecut pe langa oglinda mi-am privit reflexia. Nu-mi placea ce vad, dar…. Am luat peria in mana si am inceput sa-mi pieptan parul lung. Am zambit, dar acel aparat denstar strica totul la fel si ochelarii mei. Mi-am indreptat atentia spre corp si pentru prima data vedeam usor conturul unor forme.
Am scuturat capul alugand toate aceste ganduri si sperante. Ma amageam singura, puteam sa fac si o suta de schimbari ca voi ramane aceeasi plus ca parintii mei imi vor lua capul pentru asta.

M-am imbracat cu o pereche de blugi spalaciti, o flanea pana pe fund colorata. Parul mi l-am prins in doua codite, mi-am luat ghetutele in picioare si la final haina lunga cu fularul si caciula.
Coboram scarile usor parca nu doream sa ies din casa, nu doream sa dau nas in nas cu frigul iernii si nici cu Sasuke. Tot ce doream era sa stau sa ma innec in lacrimi si sa inghet in frigul emanat de vorbele surori mele combinate cu miile de amintiri de aur. Konan era sprijinul meu, persoana ce m-a salvat de la cutremurile vietii mele. Cea ce ma ajuta sa ajung in varful muntelui, sa fiu implinita, dar acum parca escaladarea mi se pare si mai dificila.

Vantul aspru s-a izbit cu toata puterea sa de mine intrandu-mi prin haine oferindu-mi un fior. In acea clipa mi-am intors capul si am putut observa doua margele albastre ce ma priveau de la geam cu tristete si regret. Mi-am mutat privirea lasand-o sa-mi priveasca spatele.

Am luat un taxiu si am plecat spre destinatia mea. Orasul trecea cu viteza luminii pe langa mine, din cand in cand mai vedeam movile de zapada si copii ce alergau de ici colo. Cupluri incalzindu-si trupurile, fumatori si persoane ce trec fara sa le pese, grabiti spre... nicaieri.
Am oftat si m-am afundat in bancheta neagra asteptand linistita.
Aproape am adormit, noroc de sofer care m-a strigat ca am ajuns, am platit iesind din nou in acel frig. L-am observat pe Sasuke ce statea rezemat de un copac cu mainele in san si privirea in jos.
Am inceput sa fac pasi maruntii spre el. Ochii sai negri s-au indreptat spre mine privindu-ma… fara nici un strop de fericire sau iubire? Abisul din ochii sai nu exprima nimic, aveam impresia ca nu se bucura sa ma vada.
- Bu-buna, imi cer scuze daca am intarziat. – ce se intampla cu mine? De ce ma balbai cand el este prietenul meu? Am simtit cum fuzele lui imi saruta usor fruntea rece. Am zambit si mi-am facut cuib la pieptul sau in speranta de a ma incalzi putin-
- Nu ai de ce sa-ti ceri scuze, vino. Vreau sa-ti arat un loc ce va fi numai al nostru.

Vocea lui dulce ma linistea si imi dadea o stare de fericire. L-am luat de mana in timp ce mi-am lasat capul pe umarul sau.
Mergeam prin mica padurice alaturi de Sasuke. Copacii erau goi, fara nici o haina pe ei, acoperiti doar de putina zapada. Totul in jurul nostru era alb, omatul scartia usor la atingerea picioarelor noastre. Cerul gri din care mai curgea cate un fulg micut asezandu-se pe unde poate acoperea razele solare de trupurile oamenilor.
Sasuke a ferit cateva tufisuri si m-a tras intr-o pestera daca pot sa spun asa; defapt era un fel de tunel ce avea doar o directie.
Cand am iesit la lumina zilei am ajuns intr-o poenita. Apa din lac era inghetata, iar cascada nu mai functiona. Peste tot erau doar ciresi acoperiti de plapuma alba, intr-o parte la umbra a doi ciresi era un leagan.
Era frumos chiar daca natura hiberna. Ne-am asezat pe legan privind in diferite locuri. Timp de cateva minute bune am stat in acea tacere fara sa spunem nimic, doar vantul ce suiera se mai aiurea.
- Stiu ca te macina ceva si as prefera sa-mi spui.
I-am zis ca nu am nimic, tot ce am este oboseala acumulata insa nu m-a crezut. Mi-a luat barbia in doua degete si se apropia din ce in ce mai mult de mine. Am inchis ochii asteptand acel moment si s-a intamplat. Mainile male stateau pe pieptul sau in timp ce buzle noastre se frematau una de cealalta. Am rupt sarutu, iar Sasuke se pare ca inca doreste sa afle ce am. Am oftat resemnata si i-am spus totul.
- De ce ai facut-o? Parca ti-am zis sa nu zici nimanui, stii doar cum sunt fetele din liceu. –vocea lui ridicata ma cam speria putin. E prima data cand il vad asa suparat si sper sa fie si ultima.-
- Imi pare sincer rau, dar fata de sora mea nu pot ascunde nimic si in fond ea nu are de ce sa spuna cuiva. Nici macar nu-mi cunoaste colegii, e la facultate. Sasuke, nu am vrut. Te rog... si asa ma simt rau.
Si-a cerut scuze si m-a luat in brate sarutandu-ma pe cap.

Dupa cateva ore in care am stat si am mai vorbit ne-am decis sa plecam spre casa insa fiecare pe cont propriu si sa ne vom vedea maine la scoala. Am intrat in casa ce era foarte linistita, dar primitoare si calduroasa.

Am urcat scarile, iar cand am aprins becul din camera mea m-am speriat. Konan statea ca un liliac pe patul meu. Atat de linistita si cu privirea in gol, daca nu o cunosteam as fi zis ca e o statuie. Ochii ei albastri m-au tintit pe mine. Roseata ochilor si micile perle uscate pe obrajii sai dadeau de inteles ca aceasta a plans. Acum imi venea si mie randul. Aveam un nod in gat ce nu-mi permitea sa scot nici un cuvant, ochii ma intepau si inima incepea sa ma doara.
M-am fortat si am inghitit in sec si am luat pozitia ferma. Chiar ea mi-a spus sa fiu ferma si sa nu arat slabiciune nimanui, nimeni nu merita.
- Sakura am venit sa-ti spun ca imi pare rau si nu am vrut sa spun aia. Crede-ma ca eu nu te consider ca altii, eu stiu cel mai bine cat ai suferit, ce ai pe suflet. Nu mi-ar placea sa te pierd surioara, intelege ca iti vreau doar binele si aceasta relatie nu imi inspira nimic bun. –a facut o pauza in care m-a privit dupa care a continuat- Imi pare sincer rau si aici e decizia ta. Atat am avut de spus. Noapte buna.
Nu o puteam lasa sa plece, nu puteam sa o pierd. Cea ce ma dirija era inima, am sarit in bratele ei si am dat drumul lacrimilor. Nu imi placea starea de singuratate oferita de cearta dintre noi.
- Te rog, te rog lasa-ma sa cunosc viata, sa ma bucur de aceste momente magice pentru mine. Doar te rog.
M-a imbratisat si ea la randul ei suspinand odata cu mine. “Cine nu se cearta nu se iubeste”. “Orice prietenie are parte si de certuri”. Se pare ca am trecut cu bine si lantul dintre noi nu se rupe asa usor. Am rugat-o sa ramana sa doarma cu mine, exact cum era cand eram mici.
M-am schimbat in pijamale si am intrat in pat incepand sa vorbesc si sa rad cu scumpa mea sora.


Eram aproape de finalul clasei a XI-a si ma simteam chiar foarte bine cu toate ca relatia dintre mine si brunet s-a cam racit. Nu cunosc motivele, nici nu ma inseala, dar nu mai este acelasi Sasuke. Insa marea mea fericire e provocata de venirea matusii mele Tsunade, un designer celebru in Italia, Franta si multe alte tari, deasemenea si un critic foarte bun. Nu am mai vazut-o de zece ani. Ea e a doua persoana ce ma cunoaste si de multe ori mi-a sugerat o schimbare majora
- Sakura nu stii unde este Sasuke? –persoana ce m-a strigat era chiar dirigintele meu. Oricat as fi dorit sa il ajut nu puteam, adica nici eu nu stiam unde s-a dus- Multumesc oricum. Daca il vezi te rog spunei ca l-am cautat si sa vina pana la cancelarie.

Chiar unde o fi?
Mergeam fara a avea vreo destinatie si uite asa am ajuns afara. Soarele era pe cer oferind caldura tuturor, pasarelele cantau prin copaci, iar cerul era senin fara nici un nor pe el. O zi calda de vara. Ma tot plimbam singura pe acolo si auzeam voci din spatele sali de sport. Era Sasuke. Am grabit pasu, dar chiar cand sa fac coltul m-am oprit. Ochii mi s-au marit aproape ca mi-au iesit din orbite, iar mustele puteau sa intre in voie in gura mea.
Ce... nu, nu, nu poate fi real totul. Visez, nuuuuu....

~Scuzati greselile de tastare. Asta a fost. Astept comentariile/ criticile voastre.
ByE~