Music and destiny

Prolog

Doi octombrie. Ploaia se napustea asupra pamantului cu furie, vestind ceva rau. Forta cu care stropii faceau contact cu uscatul era atat de mare, incat nimeni nu indraznea sa iasa in calea ei. Si totusi, o femeie roscata, cu ochii de un negru ametitor insotita de un barbat inalt, brunet, cu ochii de un verde cutremurator au incalcat aceea interdictie nerostita si s-au indreptat spre spital. Femeia era insarcinata si i se rupse apa, iar aceea calatorie nu ii era deloc benefica, nici ei, nici micutelor nenascute.
A urmat apoi un travaliu lung si dureros, atat pentru aceea femeie, cat si pentru cealalta persoana din salon. In dreapta ei, intr-un alt pat se afla o alta femeie care, la randul ei, era pe punctul de a naste, desi aceasta era ceva mai slabita. Era a doua ei nastere si deja nu se mai afla la varsta indicata acestui lucru, astfel acel copil ii punea viata in pericol, si totusi, ea nu voia sa renunte la acel suflet inocent.
Tipete de durere se auzeau in intregul salon din partea ambelor femei cand intr-un final bebelusii venisera pe lume. Toate trei erau fetite, doua dintre semanand ca doua picaturi de apa. O asistenta le luase de acolo inainte ca parintii sa le vada mai bine, ducandu-le la incubator. Profitand de functia lui ca medic, sotul femeii mai slabite mersese in acel loc rezervat micutilor ingerasi cu dorinta de a-si vedea fiica. Insa cand ajunsese acolo o veste rea il prinsese pe nepregatite. Fetita nu supravietuise contactului cu mediul exterior, murind in clipa in care fusese asezata in patutul de la incubator.
Barbatul ravasit de sentimente de tristete si disperare, nestiind ce i-ar putea spune sotiei sale care-si riscase viata pentru a duce sarcina la capat, le-a vazut pe gemene. Intr-un moment de slabiciune si de nebunie inlocuieste trupul neinsufletit al fetitei sale cu una dintre gemene, schimbandu-le apoi etichetele de la manuta. Cand familia celor doua fete a aflat ca una dintre ele nu supravietuise fusese distrusa, insa auzind plansetul celeilalte au realizat ca desi acel lucru cumplit se intamplase mai ramase cealalta.
Cele trei zile alocate copiilor pentru a sta in incubator s-au scurs precum nisipul dintr-o clepsidra, iar familiile si-au luat fetele acasa. Femeia mai slabita a indragit-o pe nou-nascuta inca din prima clipa in care a vazut-o, la fel intamplandu-se si cu fiul pe care aceasta il avea deja, Nathan. Fiecare si-a vazut de drumul sau, ambele geamane trecand prin unele situatii destul de urate.
Peste saptesprezece ani, timp in care cele doua nu au stiut de existenta celeilalte, soarta a luat o turnura diferita, facandu-le pe acestea sa se intalneasca intr-o situatie nu tocmai placuta.

Cap I. Cine esti?


Nu stiu cum au trecut atatia ani de la momentul crearii mele. Timpul parca a fugarit acesti ani doar pentru a ma aduce pe mine aici, acum. Ma opresc din mersul meu robotic , doar pentru a privi minunatul astru nocturn care abia isi incepe spectacolul . Il urmaresc putin visatoare , incercand sa aflu ce s-a intamplat cu mine in acesti ani, ani in care am fost bantuita de cosmaruri in fiecare noapte. In fiecare seara cand capul meu atingea suprafata moale a pernei si intram in lumea viselor , in fata ochiilor mi se arata o fetita cu care semanam destul de mult, singurul lucru care ne deosebea era culoarea parului. Ochii sai exprimau numai ura si suferinta , lucru care ma facea sa vars lacrimi reci . Mereu incercam sa ma apropii de ea , dar in momentul in care doar cativa pasi ne despateau … disparea , iar eu ma trezeam respirand greu si usor transpirata.

Apa marii imi atinge delicat degetele picioarelor , fiori mici strabatandu-mi sira spinarii. Nu realizez ce se intampla in jurul meu pana cand sunt daramata la pamant. Ma uit putin inspaimantata la persoana de deasupra mea. Tot ce pot sa disting in acel intuneric de nepatruns este parul roscat al faptasului , care incepe sa ma gadile. Incep sa rad , implorandu-l sa termine. Mereu face acelasi lucru cand sunt in acea transa. El este cel mai bun prieten al meu si ne cunoastem din copilarie. El e singurul care ma face sa zambesc. Ma linisteste cand imi vine sa urlu , cand vreau sa distrug totul in calea mea. Poate par o fata linistita , ascultatoare , insa adevarul este altul. Urasc lumea asta , imi urasc pana si parintii. Mereu se cearta din nimicuri , mai ales cand tata vine acasa mort de beat. Poate ar trebui sa fiu fericita ca am o familie , ca am parinti care ma iubesc , dar nu pot sa ma bucur de asta. Mereu ma simt un obstacol pentru ei.

Ei au incercat sa ma protejeze de aceasta lume, dar nu au reusit. Sunt tot timpul retrasa la scoala , am cele mai bune note si toti imi zic tocilara , desi nu sunt, nu am decat un prieten , pe Alex si urasc sa se ia cineva de mine. Roscatul este singurul care imi ia apararea mereu. Desi imi este ca un frate , mi-as fi dorit sa am o sora cu care sa impartasesc secrete , sa pot vorbi cu ea despre orice. Cand am fost mica , am fost invidioasa pe toti colegii mei. Fiecare se mandrea cu fratele sau sora sa ori astepta venirea pe lume a unui nou membru al familiei. Vroiam si eu o sora. Inca imi amintesc Craciunul de la cinci ani. I-am scris Mosului o scrisoare in care i-am cerut sa imi aduca o astfel de fiinta. Le-am citit-o si parintilor cu mare incantare si speranta in glas. Cat de naiva puteam sa fiu atunci, lucru care s-a schimbat foarte putin in prezent. In acel moment totul s-a schimbat. Au devenit putin distanti cu mine. Parca imi ascundeau ceva.

Inchid ochii si inspir putin aer sarat , scotantu-l apoi printr-un oftat adanc. Ma obosesc foarte tare aminirile. In mintea mea sunt mii si mii de imagini care se imbina formand un film , filmul trecutului meu. Privirea imi este atintita spre cer , spre micutele luminite care infrumuseteaza acea negura. Daca stelele ar putea vorbi, oare ce ar spune ? Imi intorc privirea spre roscatul de langa mine. Pare atat de linistit. Pe el niciodata nu l-au deranjat remarcile care i se faceau si nici faptul ca suntem marginalizati de ceilalti. Mereu cand sunt necajita de jicnirile lor el imi spune : Toti rad de ceea ce nu pot fi. Nu am inteles nici acum la ce se refera acele vorbe , dar stiu ca mereu ma fac sa zambesc. Sunt fascinata de calmul sau si de libertatea sa. Eu am fost mereu o papusa aproape perfecta in mainile destinului. Privirea imi este apoi captata de regina noptii.

-Alex…cum a fost primul tau sarut ? Cu cine a fost ? Adica tu…aaaa… Ma rusinez putin la vorbele pe care tocmai i le-am adresat baiatului. Acesta mai avea putin si se ineca la auzul intrebarilor mele. Observ cum chipul sau devine palid precum varul , timp in care se gandea la ce va raspunde. Esti bine ? Hey ! E cineva acasa ? Alex ? Arata de parca ar fi hipnotizat, ochii sai fiind atintiti spre valurile spumoase ale marii sau mai degraba , de parca a vazut o fantoma.

-Hmm ? Aaa…Da, da. Pai , primul meu sarut a fost ….O sa razi de mine. Aceste cuvinte le-a rostit in soapta , fiind foarte stanjenit de situatie. Dau negativ din cap , iar el continua sa vorbeasca. Primul meu sarut a fost la zece ani cu un baiat si crede-ma, nu a fost foarte placut. Doua zile nu am mancat nimic dupa acea atingere a buzelor , daca se poate numi asa. Okay, aici chiar avea dreptate. Incerc sa ma abtin de la urmatoare actiune pe care o voi face. Imi pun o mana la gura si ma uit in alta parte, doar pentru a incerca sa ascund rasul care ma acapara.

-Si…ce gust aveau ? Gata ! Pana aici a fost. Ma prapadeam de ras. Loveam repede nisipul incat cateva firicele mi-au ajuns in gura. Rezultatul? Am inceput sa ma sufoc in timp ce radeam . Alex …scuze , dar chiar mi se pare foarte amuzanta aceasta experienta. Reusesc sa spun printe tuse si ras. Ma uit la chipul sau, incercand sa citesc expresia de pe el. E ciudat. El nu e suparat , chiar un zambet smecher i se zareste pe fata. Fara a mai sta pe ganduri ma ia pe sus si ma arunca in marea cea rece. Il injur de cateva ori pana ce imi da mana pentru a ma ajuta sa ies. Pas gresit ! Il trag dupa mine si incepem o adevarata bataie cu apa ca pe vremea cand eram copii. Dupa micutul nostru joc , uzi pana la piele , reusim sa ne retragem pe plaja. Era trecut de miezul noptii , iar noi ne jucam in apa. Mda , acestia suntem noi, doi nebuni.

-Ar trebui sa mergem. E trecut de miezul noptii , iar tatal tau sigur va lua iar pusca si va incerca sa ma pedepseasca pentru ‘mica’ ta intarziere. Dau negativ din cap , refuzandu-i propunerea. Ai uitat ce s-a intamplat ultima data ? Taticul tau scump m-a fugarit cu arma in mana pana in cartierul meu. Spune destul de iritat de aceasta intamplare din trecut. Chicotesc putin, aprobandu-l pe tanar. Chiar este tarziu si in dimineata aceea urma sa avem scoala. Cat uram sa merg la aceea casa a groazei, mai ales ca proful de muzica urma sa ne pregateasca o surpriza.

Ne luam adidasii si pornim incet pe aleea luminata de stalpii de lumina. Tot drumul amandoi am fost tacuti, lucru putin anormal mai ales cand vine vorba de roscat. Este foarte vorbaret mai tot timpul , enervandu-i la culme pe profesori. O tacere insuportabila ne cuprinde pe amandoi. In acea liniste de mormant doar pasii nostri se auzeau si din cand in cand cate un caine care probabil visase urat. Mergem asa pana cand ajungem la o intersectie. De acolo fiecare o ia pe drumul sau.

-Ar trebuii sa mergi acasa. Ma descurc si singura de aici si promit sa vorbesc cu tata ca de data asta sa te lase in pace. Acesta da dezaprobator din cap , pe chip citindu-se teama care il cuprinde la gandul de a ma lasa singura , mai ales noaptea. Stai linistit ! Voi fi bine, nu voi pati nimic. Acum du-te acasa. E tarziu si pun pariu ca maine iar vei dormi la istorie. Il linistesc in timp ce ii dau un pupic de noate buna. Nu inainte de a ne desparti nu s-a putut sa nu faca o gluma nesarata. A inceput sa miaune de cateva ori , eu sarind in sus de frica. Pisicofobia este una dintre temerile mele cele mai urate. Am pana si cosmaruri cu asta. Rostesc cateva vorbe de dulce dupa care plec si eu pe cealalta alee. Totul pare mai pustiu fara ‘fratiorul’ meu, dar nu imi e frica. Cred…

Ma infioara tacarea care s-a lasat iarasi peste oras. Incep sa tremor involuntar cand trec pe langa un cimitir si in spatele meu incep sa aud voci. Bine, acum chiar sunt speriata. Maresc pasul, sperand sa scap de acele voci care probabil sunt doar creatii ale mintii mele obosite. Cat speram sa fie asa! In urmatorul moment in fata mea apare un barbat de vreo douazeci de ani cu parul violet , tuns scurt si cu ochii de aceeasi culoare cu parul.

-Hey , frumoaso ! Unde te grabesti asa ? Nu vrei sa stai la petrecere ? Dau un pas in spate cu speranta de a putea fugi din acel loc si sa ajung mai repede acasa. Insa planul meu de evadare este distrus de catre alti doi tipi de care ma lovesc si imi prind mainile la spate, imobilizandu-ma. Pe ceilalti doi nu ii puteam vedea datorita intunericului si asta nu ma bucura deloc. Teama crestea cu fiecare secunda in inima mea. Incep sa ma zbat din stransoarea celor doi , dar fara rezultat. Acestia ma strang mai tare, reusind sa scoata de la mine un icnet de durere. Pe chipul primului se pute zari un zambet demonic. Imi este frica sa ma gandesc la ce ar putea sa imi faca cei trei. Fara sa imi dau seama sunt trasa cu forta in cimitir. Inghit in sec cand privesc uriasa poarta de metal , care parca ducea spre un loc al dezastrului, exact ca intr-un film de groaza, doar ca pe real de data asta. Incep sa tip dupa ajutor , desi totul este in zadar. Unul dintre ei ma loveste peste fata, spargandu-mi buza inferioara, astfel aducandu-ma la tacere pentru cateva minute.

Ajungem langa un cavou inspaimantator, locul de veci al unui suflet trecut in nefiinta cu mult timp in urma. Incep din nou sa tip cand mainile murdare ale acestor nenorociti imi ating corpul firav. Degetele lor lipicioase imi intra pe sub tricoul inca ud , ajungand in zona sanilor si incepand sa se ’joace’ cu ei. Atingerile lor imi provoaca scarba de propria persoana. Fara a mai avea rabdare imi fac tricoul negru bucatele , urmatoarea lor tinta fiind blugii. Imi desfac rapid cureaua de la ei si dorind sa amane momentul final incep iarasi cu sanii mei, enervandu-i la culme sutienul alb. Nu stiu cat o sa mai rezist. Imi doresc sa mor acum, fara intarziere. Nu mai pot suporta acest sentiment prin care trec acum. Tip cat ma tin plamanii dupa ajutor , insa nimeni nu vine. Locul crimei in desfasurare este pustiu. Doar vocea mai perturba acea liniste.

Se pare ca nu mai rezista tentatiei si se reped sa imi faca bucatele si pantalonii , ajungand la locul dorit. Asta pana cand unul dintre ei primeste un sut in stomac si este aruncat in piatra funerara a unui alt mormant. Barbatul cu parul violet se grabeste sa atace noua persoana care a intervenit in jocul sau. Dar acesta este ultimul lucru pe care apuca sa il faca, deoarece noul venit ia o piatra in mana si o arunca drept in capul barbatului , acesta sfarsind aruncat intr-o alta piatra funerara, dandu-si ultima suflare. Ceilalti vazand ca seful lor este mort incep sa o ia la sanatoasa. Ma adun cum pot de pe pamantul rece, observand mai bine pe salvatorul , adica salvatoarea mea. In ochii sai abisali nu puteai citi nicio emotie. Parca sunt ochii unui demon. O adiere usoara ii flutura parul rosu precum vapaia focului , suvitat brunet. Isi intoarce privirea spre mine , o privire rece care nu exprima nimic. Seamana cu un inger cu ochii de demon.

-Cine esti ? Doar atat pot sa pronunt in momentul cand se apropie de mine , deoarece in fata ochiilor o ceata neagra se asterne, eu cazand inconstienta pe pamantul rece.