Doctor moarte la comana-[+18]

Cuplul este Sasusaku.


CAPITOLUL I (Cimintirul de apa)

Sasuke:

Vocea subtirica si placuta a micutei flori de ciresi se aude usor prin incapere, mi-as dori ca sunetul sa ramana inchis aici si sa se auda mereu ecoul acestuia. Privirea blanda si copilaroasa a acesteia ma topeste cu atata usurinta, picioarele mele parca nu mai simt parchetul maro ce se afla sub noi, iar camera parca se misca in toate directile. Ochii ei verzi se uit la mine si un zambet mic apare in cotul gurii mele, iar dupa cateva secunde mica bucata de fericire zambeste si ea la randul ei, dar si mai vesela. O iau in brate si inima imi bate tare, ochii mei mai au putin si dau apa la soareci de atata bucurie, nu mai stiu pe ce planeta sunt, pur si simplu acum nu contez decat eu si ea.

~~FLASHBACK~~

Fug repede fara sa ma uit in urma nici o clipa, nu vreau sa vad omul mortii cum se aproprie ca sa ma duca in lumea cealalta. Lacrimile care de obicei exprima tristete si bucurie, la mine acestea simbolizeaza teama profunda si tortura prin care trec. Pasii mei ma lasa usor cate usor, pamantul plin de frunze maroni dispare in vazduh precum o poza pe care o aruncam, acum simt ca merg cu capul in jos nestiind daca acesta pe care sunt este pamantul sau cerul. Respratia mea este accelerata si din cauza oboselii, plamanii mei parca au foc in interior ca altfel nu-mi explic de ce anume ii simt arzatori.

Padurea este plina de trunchiurile copacilor batrani si tineri care au marimi si forme total diferite, ramurile acestora formeaza o coroana infricosatoate deasupra mea. Iarba ofilita de vremurile geroase care vin din nord sunt acum pe jor acoperind solul precum o patura colorota, fiecare in parte avand o istorie vasta a copacului din care a provenit. Pietrele cu a lor culoare se uita in jur si tac precum mutul la targ, dar stiu tot ce se intampla. Vietuitoarele sarmane cu a lor viata mirifica privesc prin ochii lor o lume diferita, poate unghiul din care privesc acestea este mai bun fata de-al nostru, oamenii nu vad decat ce este rau, dar ce este bun si important pierd din amanunt.

Mintea mea zboara la lucruri frumoase si la toate momentele pe care l-am avut alaturi de bunii mei amici. Un zambet apare in coltul gurii mele si eu simt pentru a doua oara pamantul de sub mine, o bucurie si mai mare ma cuprinde datorita acestei intamplari care pare scoasa dintr-u film prostesc si fara rost. Niciodata nu asi fi crezut ca o sa ma bucur sa stiu unde este sus, si unde este jos. Dar bucuria mea devine din ce in ce mai mare, uit pentru cateva minute de chinul pe care l-am dus in acest loc al iadului.

Ochii mei inchisi precum noaptea fara luna se uita in jur precum la o carte de matematica, aceasta materie o iubesc atat de mult incat il iubesc mai mult pe cel care ma urmareste. Incep sa sar de bucurie stiind ca nu mai sunt urmarit, aceasta idee ese sustinuta de sunetul voci lui care nu a mai stiga. Atent voie mare ma impiedic de o piatra si cad cu o viteza sunatoare atigand pamantul rece si iarba uscata. Imi vine sa plang dar acum ma simt fericit simtind bucuria de-a atinge un obiect cat sunt viu, doar cand esti la un pas de moarte realizezi cat de uimitoare este natura din jur.

-In sfarsit te-am prins maria ta, chiar imi faceam griji ca o sa-mi scapi. Sper ca privelistea de jos este foarte buna deoarece in adancuri nu o sa vezi nimic altceva decat praful asta maro numit: pamant. Cand o sa ne vedem in alta viata sa-mi povestesti si mie cum este sa mori ingropat de viu.

-Lasa-ma! Dami drumul! Te rog din tot sufletul meu sa ma lasi in viata, sunt atat de mic si nici nu pot sa spun ca cunosc viata. Cruta-mi viata si iti promit ca-ti dau toata averea mea, te fac bogat. ma rog eu la el ca un las.

Acum o lacrima coboara usor din ochiul meu lasand in urma ei o dara plina de spaima, si multe altele sosesc dupa ea ca sa-mi dovedeasca lasitatea de care dau dovada. Natura parca sta pe loc, timpul care acum nu-mi lasa ocazia de-a reusi sa fac ceva in plus, acum este mut si scos din priza. O frica surda se aduna deasupra mea exact la fel ca o umbra care indica tristetea din surdina, dar eu acum am negrul mortii ce ma cheama la ea. Totusi experienta de-a muri sub mormane de nisip si namol nu este chiar atat e rea incat sa spun c-o detest, dar nici bucuros nu sunt stiind ca asta imi este sfarsitul.

Nu stiu cum deoarece firul gandurilor mele a fost scos din vedere si acum aleg inca o data pe aceasta zi ca sa imi scap viata mizerabila. Pasii mei acum sunt rapizi precum a unui caine care alerga dupa prada sa, teama din pasi cred ca ajunge si la sol pentru ca simt ca el tremura, sau pur si simplu este alta iluzie a mea. Obrazul meu plin de apa cristalina provenita de la cristalele fierbinti denumite prin cuvantul sfant: "lacrima", acum sunt racite de briza rece a vantului care se loveste de mine si de componentele naturii divine.

In fata mea se arata maretul rau cu apa rece si curata in care isi fac veacul mii de specii de vietuitoare, o noua lume in care oxigenul devine apa. Ma uit in spate s-il vad pe "el" cum inca este dupa mine, se aproprie din ce in ce mai mult de corpul meu si scheletul firav pe care il detin incepe sa tremura incat scoate sunete parca la acordeon. Ma uit pentru inca o mini secunda la rau si imi iau inima in dinti, acesata bate atat de tare incat oricine o poate auzi din departari. Curajul meu incepe sa dea roade asa ca sar ca dementul in apa rece precum ghiata, corpul meu tremura din cauza temperaturii scazute din acest univers acvatic. Mintea mea se inchide odata cu ochii mei abisali, nu mai stiu in ce directie ma duc sau unde anume o sa ajung, dar acum ma simt in pace si pregatit sa calc intr-un univers de bazm, numai daca nu ajung in Iad. Presiunea enorma ma impinge inspre fundul intunecat a apei, fara sa mai am vreo scapare din acest cosciug de apa.

~~ END FLASHBACK~~
_______________________
Nu stiu daca am greseli, acest capitol a fost scris acum mult timp.

De asemenea nu ma intrebati ce cuplu este la mijloc, o sa vad ce credeti voi prin comentariile vostre si o sa-i aleg, vreau sa realizez un fic exact cum va doriti.

Nu o sa se inteleaga forte multe lucruri, de asemenea "omul moarte" reprezinta persoana care vrea sa-l omoare pe rolul principal.

am citit ficul asta si cum ziceam mi-a placut la nebunie . ti-am mai zis ca ai un talent nemaipomenit de a scrie. totul clar fara impuritati. vreau sa spun ca inteleg bine ce scri acolo si asta conteaza .

Te pup ^^

Capitolul II
(False prezentări)


Micuta fetita de sapte ani ma pupa usor pe obraz si placa din biroul meu lasandu-ma singur si pustiu ca acum multi ani, fara nici un ajutor sau o scapare. Imi dresc sa fie iar aici si sa ma imbratiseze, sa-i simt din nou gandirea de copil si vorbele sale pline de iubire. Pentru mine acest inger a devenit cel mai pretios lucru din lume, de fiecare data cand il vad nimic si nimeni nu ma mai intereseaza, iar acest lucru va ramane asa pe veci. Dar din pacate iar ma prinde melancolia singuratatii si ma trezesc din nou in amintirile mele sumbre si copilaresti, lucruri care au fost inainte sa ma arunc in lac:

~~FLASHBACK~~

- Nu vreau sa mai merg! Suntem niste copii, avem doar sapte anisori, iar acele persoane sunt adulti in toata regula. Nu putem continua sa ne punem viata la incercare, avem multi ani de trait, și eu nu vreau sa fiu omorata de tanara. spune o fata speriata uitandu-se la mine si la ceilalti prieteni ai nostri, cu o teama care ii se observa pe chipul angelic.
Tanara fata are parul blond precum spicul graului, iar reflectiile sunt scoase parca din imaginatie, blondul pur prinde noante diferite pline de viata. Lungimea firelor ajunge delicat pana la mijlocul spatelui mangaindu-l cu a lui finete. Ochii de un gri sters sunt plini de blandete si de o seninatate pura. Glasul ei de obicei este bland si cu o muzicalitate care topeste inima celui care o asculta, dar acum aceasta voce maiastra prinde pe alocuri si unde reci si curajoase, rar intalnite la aceasta copila.

-Termina! Daca tu vrei sa pleci nu ai decat, noi nu te retinem pe loc. Trebuie sa fim puternici ca sa castigam, nu sa fim niste fricoase care se sperie si de propria umbra. Daca tie frica dute si joaca-te cu papusile, eu o sa merg mai departe. Nu mie frica de moarte, ba chiar ii rad in fata, eu sunt un luptator acum si pentru totdeauna. ii raspunde chiar varul ei cu un curaj plin de stima.
Parul lui castaniu cade in valurile soarelui prizand o stalucire proaspata a acestei culori pamantii, iar firele au aceeasi lungime ca la fata, doar ca sunt prinse la varfuri. Ochii la fel ca a verisoarei lui sunt insa reci si distanti, plini de indiferenta si rupti de sentimente, taria cu care priveste trezeste inferiotate oricui o vede. Caracterul lui dusmanos si fara pic de mila, prezinta si un curaj uriasi, care ar misca muntii din loc doar ca sa-si dovedeasca puterea si superioritatea fata de ceilalti.

Vreau sa le spun sa inceteze, dar simt o mana cum imi opreste vorbele, astupand gura cu o forta potrivita. Aceasta mana este barbateasca, puternica si plina de bataturi, insa are un inel maricel in forma de stea cu sase colturi. Ma simt intr-o cusca si nu pot scapa, sansa de-a iesi este mica, si poate nici nu exista. Acelasi lucru il patesc si prietenii mei, tinuti sub puterea celor mari, incercand din rasputeri sa scape din aceasta stramtoare ucigatoare. Imi vad prietenii cum se indeparteaza de mine fiecare luand pe un alt drum, si iesid din aria mea vizuala. Prietenii mei dragi se indeparteaza, parca plecand pentru totdeauna de langa mine, lasandu-ma mai singur decat am fost dupa moartea parintilor mei. As vrea sa plang, sa-mi inghit amarul in lacrimile cristaline, sa uit de existenta mea, dar nu pot, trebuie sa lupt ca sa traiesc, nu vreau sa ajung in ceruri pana sa-i cunosc pe cei care mi-au facut atat de mult rau.

~~END FLASHBACK~~

Un ciocanit delicat ma trezeste din amintiriile astea dureroase, un glas bland ma inteaba daca poate intra, raspunsul meu nu inceteaza sa apara la cateva secunde dupa pronuntare.

In fata mea apare o fata bruneta cu parul lung pana la jumatatea spatelui, reflectiile intunecate se deschid alocuri, dar revin la intuneric in zonele unde nu ajunge razele calde ale soarelui. Ochii sunt negrii ca abisul profund, dar blandetea ce iese din privirea ei opreste intunericul sa fie atat de diabolesc, dandu-i o noanta de fericire si lumina. Vorbele ies usor prin buzele carnoase de culoare rosie, dintii albii apar la fiecare zambet seducator, care ii fura chipul cu a lui alura fericita si plina de bunatate. Picioarele sunt zvelte incat mersul ei pare calculat si elegant in acelasi timp, degetele de la mana sunt subtiri si lungi, parca a unei cantarete la piant, formele rotunjoare al saniilor si a fundului ( suna oribil, stiu, dar nu stiam ce sa scriu) ma innebunesc si imi trezesc momente nocturne si pline de caldura.

-Ma bucur sa te cunosc, numele meu Bella Allonso, am venit ca sa ocup locul de psiholog. Aici este CV meu, am luat note mari, spre ca o sa ma ridic la asteptariile cerute la aceasta unitate de invatamant atat de cunoscuta. imi spune ea in timp ce zambeste si-mi imaneaza cu incredere dosarul.
-Ma bucur sa te cunosc, bine ai venit la noi! Numele meu este Dave del Roust, sunt directorul. ii raspund eu mintind in legatura cu indentitatea mea, si punandu-i pe tava numele meu fals, in timp ce ma uitam pe dosar.

Mai vorbim putin, dar nu mult, ca am ore si trebuie sa plec, dar inainte de asta il chem pe administrator s-o conduca pe domnisoara in camera. Dar o s-o revad curand, poate chiar diseara, si o sa ma bucur de-a ei frumusete poate mai multe zile de acum inainte. Daca sunt director asta nu inseamna ca nu trebuie sa ma prostesc, trebuie sa am si eu o viata amoroasa, nu? La gandul acesta imi apare un zambet viclean pe fata mea prefacuta si plina de minciuni rostite, fara sete de oprire.