Un om numit Dumnezeu. [+17]

Subiect: Un om numit Dumnezeu. [+17] Mar Ian 24, 2012 12:42 am

Desclaimer: Nu deţin nici un personaj din Anime-ul/Manga-ul Naruto şi nu încerc să fac profit pe urma acestora. Tot îi aparţine lui Masashi Kishimoto.

Motivul începeri unui nou fic naruto este pentru a mă axa puţin şi pe cuplul Sasuke-Sakura. Este foarte des întâlnit, dar sper ca idea mea să nu fie simplă sau deja uzată.
Per ansamblu doresc să reflect modul de viaţă pe care Sasuke îl trăieşte intens, mai ales că acesta trăieşte o viaţă dublă şi relaţia lui cu celelate personaje. Îmi doresc foarte mult să reflect numele titlului şi sper să pot face asta.
Ficul nu o să conţină şcene +18, iar momentele de acţiune, adrenalină vor fi mai puţin violente (aşa sper eu). Şcene hentai nu au să fie detaliate la extrem, ci doar minor, ceva destul de comun însă mai cu pasiune să spune.
Menţionez că am acest fic postat şi pe un alt forum, chiar două. Nu plagiez pe nimeni, dacă mă căutaţi sau găsiţi ficul ,veţi vedea că numele persoanei este aidoma cu cel pe care îl am acum, deci tot eu sunt.
Nu am de ce plagia fiindcă îmi folosesc imaginaţia destul de des şi foarte mult. <3 Mulţumesc de înţelegere.
Şi de asemenea prologul este scris deja. Dar doar atât.

* Un Om Numit Dumnezeu *

~Prolog~

"Poveştile întotdeuna încep cu: "A fost odată..." şi se termină cu: "Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi."
Pentru mine sfârşitul a fost unul dureros, spinii vieţii m-au înjunghiat la fiecare pas corect pe care am dorit să-l fac şi de fiecare dată cădeam în prăpastie.
Stelele îmi alinau durerea atunci când hoinăream străzile aglomerate ale Tokyo-ului, fiindcă ştiam prea bine că dacă îmi puneam o dorinţă ea se va împlini` a doua zi. Precum mici zâne ele sclipoceau neîncetat luminând puternic întunericul care ne înghiţea pe toţi.
Eram doar un adoleşcent naiv, rupt de realitate. Simţeam că prindeam aripi ,dar brusc, am picat din cer pe pâmânt, tras de forţa gravitaţională, închis într-o cuşcă şi legat de jur înprejur cu lanţuri gorase, grele.
Visele mi le-am spulberat singur şi când aveam şansa de îndrepta lucrurile, alte probleme s-au ivit şi mi-am dezamăgit familia, a doua oară. Însă această lovitură a fost sub centură.

Femeile, ah femeile! Fiinţe divine, un concept pur şi inocent, dar făurit de mâinile diavolului, pictate în veninu-i crud care odată ce muşti din ele, simţi că te adânceşti în sol.
Un zâmbet, o clipire din ochi, doar atât mi-a oferit şi din prima m-a fermecat. Buze cărnoase, trup conturat în forme rotunde, păr lung precum mătasea în razele soarelui... Am înghiţit momeala, precum un peşte m-am zbătut pe uscat, căci nu credeam că se va ajunge atât de departe.
Clipe de iubire, iluzii deşarte, zile în care stăteam rezemat de geam privind cărarea, gândindu-mă:
"Va veni?", "Îi va plăcea buchetul de flori?"
Cu zâmbetul pe buze şi o sărutare scurtă, aşa o întâmpinam când sosea, dar oare ea nu observa cât de mult o iubesc, chiar nu şi-a dat seama că prin fapta ei necugetată de a mă părăsii în ploaie, singur precum un câine fără stăpân, avea să scape de lucrul cel mai îngrozitor pe care îl putuse face?"
Zilele, lunile treceau foarte repede, nu mai ştiam ce se petrece în afara casei, păream absorbit de cei patru pereţi în care mă evaporam singur, în linişte.
M-am trezit la viaţă după ce un ciocănit s-a făcut auzit şi scrâncetele unui copil mi-au atras atenţia. La uşă, într-un coşuleţ bine împodobit plângea o fătură mică. Uimit de ceea ce mi se afişa în faţa ochilor am dat să iau în braţe copilul. Era şi un bilet ataşat de păturica rozalie în care acesta era înfăşurat.

"Ţi-o las cu bine, nu pot să am grijă de ea."

Ea a fost. Şi-a abandonat copilul, acum eu sunt cel de care micuţa fetiţă depinde, eu sunt tatăl ei.
Cu gândul tulburat am alunecat uşor pe cimentul de la prag, încă ţinând copila în braţe, iar lacrimile au început a mi se scurge în rânduri dese şi mari pe obraji, începând să suspin de durere. Ploua în acea zi, iar eu scrânceam odată cu cerul înourat şi trist.
Tatăl meu nici nu a vrut să audă de copil, m-a alungat de parcă eram blestemat să aduc ghinion familiei.
Nu a avut pic de milă cu mine, mama a încercat să-l convingă, la fel şi fratele meu, dar în zadar, avea propriile concepte, puţin şui de felul său, mereu urma acele principii de care nu se lepăda.
Aşa că a trebuit să-mi fac bagajul şi să plec pentru totdeuna din acel loc.

Anii au continuat să se scurgă, am mai crescut de atunci, la fel şi fiica mea de care am prins drag.
Nu eram un tată perfect, dar făceam orice să o văd zâmbind şi să simt că totul este bine pentru aceasta.
O viaţă dublă îmi oferea noi oportunităţi, noi şanse - nici eu nu ştiam ce sunt cu adevărat, hoţ sau erou?
Am multe porecle şi toţi mă cunosc, pot fii cel mai de temut duşman ori cel mai mare erou.
E o lume haină, lanţurile din fier nu ţin aceste fiare în frâu, câteodată trebuie să te înstrăinezi şi să te sălbaticeşti pentru a trăi în jungla oraşului.
Un lucru ştiu sigur, o fac din dragoste, din dragoste pentru mica mea familie - Jessica, echipa mea şi prietenii apropiaţi."

Subiect: Re: Un om numit Dumnezeu. [+17] Mar Ian 24, 2012 5:19 am

Hi!! Klau is here!! For you.. Ok, my girl..
Amm.. Imi place. Desi nu ai conturat inca ideea asa cum trebuie sunt sigura ca este una buna. Abia astept sa vad cum o ramifici si sa vad ce legatura au cele doua personaje cu ea. Pana acum pot spune ca este original, daca ar fi sa ne luam dupa ficurile citite de mine. Descrierea este buna. Imi place. Si ai imbinat destul de placut naratiunea cu ea, ai intrrodus frumos textul in timp si spatiu, sentimentele au fost elaborate cum trebuie si expuse bine, hmm.. La inceputul textului nu am observat greseli, insa cum am inaintat in citirea acestuia au inceput sa apara. Nu ma refer la greseli ortografice, de exprimare, ci de tastare. Este aproximativ normal sa apara insa cred ca ar arata mai bine fara ele.
Incarcatura emotionala si trairile personajului au fost redate cat de cat precis, nu au existat ambiguitati, iar caracterul personajului a fost destul de bine conturat. Avand in vedere ca este doar un prolog pot spune ca imi place. Mai multa profunzime in descrierea emotiilor, atunci cand trebuie, si este foarte bine.
Cam atat.. Spor la scris si multa inspiratie, iar Klau te-a pupat!! ByE!!

Subiect: Re: Un om numit Dumnezeu. [+17] Joi Ian 26, 2012 4:45 am

Vreau sa primesc prin MP unde se mai gaseste ficul.

P.S. : nu cred ca am mai vazut +17, poate ar trebui +16.

Subiect: Re: Un om numit Dumnezeu. [+17] Lun Feb 13, 2012 3:43 am

Nextul sau ficul se inchide.