Aburii durerii

Ok. Stiu ca nu am mai fost activa pe aici de mult timp, asa ca m-am gandit sa va aduc cateva din ficurile mele sa ma revansez. Sper sa va placa si astept critici si pareri. >:D<. Am si trei personaje originale pe langa cele anime. Sper sa nu va suparati

Aburii durerii

~Prolog~


Iubirea. Sentimentul ce te face sa incetezi sa traiesti pentru tine, ce te face sa incepi o viata noua, alaturi de cel pe care il iubesti. Toate sentimentele se intensifica, te fac sa traiesti la maxim fiecare clipa. Nimic nu mai depinde de tine, in ochii tai, tot ceea ce conteaza este el. Incerci sa gasesti alinare in lacrimile indurerate, placere in suferita si suferinta in placere. Dar merita? Merita el toate aceste eforturi, doar pentru a da cu piciorul la tot?
Ii acorzi atentie, numai el exista, dar… pentru el nu conteaza. Continua cu acele minciuni, acele ascunzisuri pe care le rosteste cu o usurinta dureroasa, ce te distruge incet si provoaca o suferinta teribila.


Capitolul 1
Andreea P.O.V.


Mergeam. Ma indreptam spre necunoscut, mergem incontinuu de o eternitate. Ceea ce fac nu are nici un sens. Parca as cauta ceva, dar nu stiu ce. Ma invart in cerc, fara un motiv anume, doar… merg. Privirea mea e pierduta printre ganduri, niste ganduri pe care nici macar eu nu le stiu. Vreau sa se intample ceva, dar ce? Toate aceste lucruri le fac in zadar, parca inima mea asteapta. Dar pe cine?
Imi continuam drumul, mergeam pe aleea vietii. Nu stiu ce m-ar putea astepta dupa colt. Poate moartea, poate dragostea, poate pericolul. Nu am de unde sa stiu, dar voi afla. “Curiozitatea a omorat pisica”. Daca ar fi adevarat, as fi moarta de mult. Si totusi… sunt aici, vie si nevatamata.

M-am asezat pe o banca, am ramas acolo. Toate gandurile au revenit, tot ceea ce simteam se intensifica. Fiecare secunda pare o eternitate, iar eternitatea, nemurirea. Ma gandesc la ceva, la cineva, dar nu imi dau seama de ce si la cine. Un chip necunoscut imi apare in minte, o silueta barbateasca ce sta in departare. Cine e? Este realitatea, sau este doar un vis?
Ma uit mai atent, incercand sa-l vad, sa-i vad trasaturile chipului sau, sa-i aflu identitatea.
Inainteaza cu pasi calculati spre mine, se apropie. Mintea mea imi spune sa fug, sa ma ascund, sa nu cad in blestemul acelei persoane, dar inima… Inima ma indeamna sa raman, sa gust din ceea ce imi ofera viata, sa ma arunc in bratele fericirii, chiar daca asta inseamna sa devin sclava durerii.

Distanta dintre noi se diminueaza cu fiecare secunda ce trece, el se apropie din ce in ce mai mult de mine. Palmele incep sa-mi transpire, respiratia mi se ingreuneaza. In stomacul meu forfotesc acei mici si inocenti fluturasi, ce ma fac sa cred ca sunt emotionata.
Dupa cateva momente de asteptare, a ajuns in fata mea. Mii de ganduri imi trec prin minte, mii de idei nebunesti. Vreau sa spun ceva, dar cuvintele sunt blocate in trafic si presimt ca nu vor ajunge vreodata la urechile lui. Incerc sa ma misc, dar nu pot. Am inghetat. Nelinistea ma cuprinde, ma face sa tremur. Poate ar fi fost mai bine sa fi plecat…

Ridic privirea, ii intalnesc ochii ce seamana cu un val de prospetine de primavara. Acei ochi, ce emana o dragoste infinita, o blandete ce cu greu o regasesti in privirea cuiva. Este… un inger. Cuvintele nu erau necesare in acel moment, tot ceea ce conta erau ochii lui.
O privire patrunzatoare, plina de mister, o privire atat secretoasa, cat si deschisa. Sentimente ce se ciocneau incontinuu se regaseau in ochii lui, ca o a doua personalitate. Cine este el?

Nu stiu de cat timp stam si ne privim, dar nu-mi pasa. Ochii lui ma fascinau, ma faceau sa-l doresc din ce in ce mai mult. Buzele mele le doreau pe ale lui, corpul meu parca tanjea dupa atingerile lui. Era un drog, iar eu l-am inhalat. Am semnat un pact cu Diavolul, m-am aruncat singura in bratele dragostei si in ghiarele reci si neiertatoare ale suferintei, Mi-am semnat sentinta la moarte.

Vreau sa plec, dar ma opreste. Mana lui catifelata mi-a atins-o pe a mea. Era exact ca atingerea unui inger. Atat de fin si de… delicat. In acel moment, corpul meu a inceput sa tremure sub mangaierile lui, corpul meu vroia mai mult decat i s-a dat. Dar… ceva imi spune sa plec, sa-l las in urma, sa ramana o umbra efemera in viata mea.

Am ignorat toate miscarile ce le-a facut. Am trecut pe langa el, am plecat. Nu m-am uitat in urma, dar stiam ca ma priveste. Fiecare miscare era calculate, fiecare pas ma durea. Durerea de a-l lasa in urma era mare, dar durerea ce as fi simtit-o in dragoste, ar fi fost si mai mare.