Ochii nevazuţi

buna... acesta este unul din ficurile mele, ce pot spune despre el?! poi mai bine aflati voi...


CAPITOLUL UNU: O NOUA SPERANTA

Sakura pov:

-Aplaudati-o pe frumoasa si curajoasa Kassandra! De indata ce mi-am auzit numele, de scena, strigat am intrat pe scena. Urma numarul meu si al lui Itachi. Fug repede pana ajung la locul stabilit. Stau cu spatele lipit de pancarda rece. Prin costumul subtire pe care il purtam, chiar imi era frig. Aveam pielea ca de gaina... In urmatoarea secunda aud cum cele zece pumnale se infig, pe rand, in parcarda, ocolindu-mi la limita trupul micut. Scoteau sunete asurzitoare la impactul cu bucata de lemn, dar nu ma deranja. Tremuram, dar nu de frica, ci de emotie sa aud aplauzele publicului. Ies la fel de grabita de pe scena si ma sprijin de un stalp de sustinere a scenei, afundandu-ma tot mai mult in ganduri. Intotdeauna mi-a placut sa ii fac pe oameni fericiti, sa rada si sa ma aplaude. Visul meu mi-a fost incredintat de parinti, fiind si ultima mea amintire cu ei.
Nu imi placea sa imi amintesc, era prea dureros... S-a intamplat in urma cu 11 ani, de aniversarea mea. A fost prima oara cand am fost la Tsuki Stage (Scena lunii). A fost fantastic! Acrobatii imbracati in costume viu colorate sareau de pe o trambulina pe alta. Trapezistii faceau tot felul de acrobatii prin aer, iar clovnii imbracati in costume haioase faceau ,,cascadoriile’’ lor. Inca imi rasuna in minte ultimele cuvinte ale mamei mele. Spectacolul s-a terminat, iar acum eram in masina si ne intoarceam spre casa. ,,Ce mult mi-as dori ca si fetita noastra sa devina o Tsuki star.’’ Spuse mama cu vocea sa ce semana cu clinchetul unui clopotel in adierea vantului. Tata o aproba. Aceasta dorinta o impartaseam toti trei. Desi aveam doar 5 ani imi dadeam seama de ceea ce insemna scena. ,,Da, promit. Spun eu foarte incantata.’’ Trei zambete gingase apar pe chipurile noastre, dar nu stau prea mult acolo fiindca in urmatoarea clipa masina noastra intra int-un tir ce transporta petrol. Doar o scanteie si o explozie asurzitoare se declansa. Focul cuprindea intreaga masina. Vroiam sa tip si sa bat in geam, dar imi era prea frica. Inghetasem... Nu stiu ce s-a intamplat, dar m-am trezit la spital. Aflasem ca in acel accident, parintii mei murisera cand incercau sa ma protejeze, cu propriile lor trupuri, de flacarile ce se intindeau cu repeziciune. Ei murisera... Doctorii spuneau ca e o minune ca am supravietuit, dar cu un mare pret. Am ramas cu o problema pe viata. Am...

Vocea Dorindei ma readuse la realitate. Dorinda este tiganca care m-a crescut dupa ce parintii mei au murit. Nu are mai mult de 35 de ani si este trapezista principala al acestui circ. O iubesc de parca ar fii mama mea si nu stiu ce as fii in stare sa fac daca ea ar pati ceva. Este foarte blanda si iubitoare, este persoana care ii intelege pe toti dasi multi nu merita sa fie intelesi. Prietenii mei de aici, sunt prea ingrijorati pentru mine sa ma lase la trapez, desi as vrea foarte mult. Nu imi pot indeplini visul, dar eu nu ma supar... Chiar daca multa lume ii batjocoreste pentru ca sunt tigani, eu am un respect nemarginit pentru ei. M-au acceptat asa cum sunt si m-au crescut ca pe cineva de-ai lor. Numele Kassandra il am de la ei si ma simt mandra sa port un astfel de nume. Numele meu adevarat e Sakura, dar e prea dureros sa il folosesc pe acesta fiindca imi aminteste de parintii mei adevarati.

-Kassandra, haide sa te schimbi. Imi spuse ea pe un ton dojenitor.Nu poti ramane imbracata asa... Dute si vezi ca ti-am lasat costumul tau preferat pe pat. Ii zambesc dulce si ii spun un multumesc sincer. Ies din cortul principal, afara in lumina soarelui calduros. Nu apuc sa fac doi pasi, ca pe manamea se aseasa Lily, porumbelul meu. Este alb si are cateva pene mov. Numele Lily provine de la liliac, floarea mea preferata si poate si culoarea ciudata de pe pene. Este chiar mai destept decat pare, ma ajuta si ma apara de pericole. Stiu... Un porumbel?! Dar da, are felul sau unic de a ma anunta cand sunt eventuale pericole. Ii zambesc si ei, iar apoi plecam impreuna spre camera mea. Camera mea e mica si simpla. Sau mai bine zis, toata casa mea e mica si simpla. Fiindca suntem mai mult pe drumuri, eu si Dorinda locuim intr-o rulota. Nu e spatioasa, dar e foarte buna si imi place. Lily zboara de pe umarul meu si se aseaza pe masa. Nu dureaza mult si sunt gata. Trupul meu micut este acoperit de o bluza cu buricul gol si fara bretele, alba, si o fusta lunga si simpla, bine inteles tot alba. Imi desprind parul rozaliu lasandu-l sa cada in mii de valuri pe umeri, fiind lung pana la jumatatea spatelui. Imi prind parul intr-o parte, cu o agrafa,o floare alba si gingasa. Era perfect.

Ies din casa cu un singur gand in minte. Cu pasi grabiti fug prin iarba deasa si moale ce imi gadila talpile desculte. Ma intind pe spate in iarba si imi inchid ochii. Imi placea sa fiu singura in liniste. Minutele treceau rapid. Nu stiu cat am stat aici, dar nici nu imi pasa. Era placut. Simt cum sunt mangaiata pe fata si ii aud vocea duioasa a Dorindei:

-Am gasit o solutie, stiu cum sa iti indeplinesti visul... Auzind acestea sar ca arsa si simt cum inima imi batea cu putere. Un zambet urias aparu pe fata mea. Eu ii raspund foarte buimaca cu intrebari foarte prostesti.

-Ce? Cum? Cand? Serios?! Incep sa rad. Nu m-am mai simtit atat de fericita de mult timp. Simteam cum ma agat cu toata puterea de o noua speranta.

-Pai...

VA CONTINUA...

sper ca v-a placut, merita continuat? pupici...