Paradoxul îndrăgostirii

Sper din tot sufletul sa va placa :D:

Paradoxul indragostirii

Capitolul 1

- Vagabondul vietii mele -

Din perspectiva lui Sasuke
     Bautura, tutun, droguri, cluburi si papusele.
     Aceste cinci simple cuvinte imi definesc mie in acest moment viata de adolescent fara viitor .
     Beau de parc-as fi acloolic, fumez cam mult, desi stiu ca nu-i sanatos, si in ultimul timp cam fac exces de droguri. De ce? Asa, ca vreau eu, fara un motiv anume.
     Toata existenta mea este mult prea esuata. Dar nici ca-mi pasa catusi de putin. Chiar dac-ar fi s-o iau de la capat si sa am ocazia sa schimb ceva, n-as face-o. Imi place asa. Nu vreau sa ma schimb.
     N-o sa incep sa ma mint singur, spunand ca-mi distrug viata doar pentru c-as vrea sa uit un anumit lucru, sau nu-mi dau seama de asta, sau alte porcarii dintr-astea. Nu! Eu fac asta intr-un mod cat se poate de constient si intentionat. Vreau sa fiu asa, un vagabond caruia nu-i pasa de nimeni si nimic.
     - Sunt un om fara capatai, mi-am zis cu voce tare, dupa care am sorbit dintr-o doza pe jumatate goala de bere.
     Eram tare mandru de acest lucru, ca sa fiu si eu sincer. Si nici nu consideram c-as avea vreun motiv pentru care sa nu fiu. Eram un simplu baiat, care – nu pot fi modest catusi de putin – arata bine, si erau catagrafiat drept o haima. Un derbedeu.
      - Ati auzit? ma trezira niste fetite din autoanalizat.
     Oh! Cat le puteam uri! Toate erau niste zmiorcaite, niste razgaiate, cu bani de la parinti, care se credeau cine stie ce personalitati importante. Ma enervau numai cand le vedeam, de-mi venea sa le iau si sa le sparg capul tuturor. Numai acest fel de fiinte de gen feminin populau liceu asta nenorocit in care eram obligat sa fiu.
     De fapt, era mai mult un internat. Trebuia sa evadez in fiecare seara pentru a ma dupa cu gasca intr-un club. Era bine ca directoarea nu pusese un sistem de securitate prea bun, deci ma descurcam.
     Nemaiavand chef sa meditez pe diverse teme, mi-am indreptat atentia spre grupul de fetiscane ce se asezasera pe banca din dreapta mea.
     - Ce norocosi sunt cei care vor fi ales pentru acest program! se entuziasma degeaba o satena. Ce n-as da sa ma ia si pe mine, continua ea sa viseze cu ochii deschisi la ceva ce nu stiam.
     - Ai dreptate, o aproba o blondina. Programul asta este mult prea bun.
     - Sa nu mai vii la scoala cu o luna inainte de-a se termina.
     Am oftat.
     O conversatie mai plictisitoare nu puteau sa aiba. De ce naiba le-am ascultat, avand in vedere ca oricum nu ma interesa, tot voi uita intentionat vorbele lor neinsemnate?
     - Hei, frate! il aud pe prietenul meu cel mai bun, Naruto, in timp ce-mi indrept privirea spre locul de unde venea vocea lui. Am sa-ti dau o veste interesanta despre niste zvonuri ce circula prin scoala de azi-dimineata. Cred ca o sa-ti placa, imi zambi el, luandu-mi cutia de bere din mana.
     - Uimeste-ma! i-am zis absent.
     Nu stiu de ce, dar astazi aveam o zi tare naspa. Cred ca era din cauza presimtirii ce ma izbise inca de cand m-am sculat. Aveam o dubioasa senzatie cum ca voi primi o veste proasa. Sau voi fi supus unei actiuni ce nu se afla pe lista mea de preferate. Ma cam enerveaza acest simtamant frustrant.
     Practic, ma face sa ma simt agitat, intr-un fel temator. Si, naiba sa ma ia, mie nu mi-e frica de nimic, dar absolut nimic! Sunt mult prea sigur pe mine si de fiecare data am lucruri pe care sa ma bazez. Nu am niciodata motive sa fiu atat de preocupat de ceva. Insa acum, de data aceasta, pot sesiza cu usurinta ca nu este ceva ce pot trece cu vederea sau ignora. Pare chiar serios.
     - Deci, incepu prietenul meu blond intr-un sfarsit, am auzit ca o organizatie care este foarte importanta a propus un proiect pentru inchisoarea asta in care traim, liceul nostru.
     - Si de ce crezi ca mi-ar placea mie asta?
     - Pentru ca, dragul meu Sasuke, aceasta lucrare, ca sa-i zic asa, a lor presupune ca elevii ce vor fi alesi sa nu mai vina la scoala incepand de saptamana viitoare, adica cu o luna mai devreme de-a se termina anul scolar.
     Deci despre asta vorbeau fufele alea mai devreme!
     Hm. Suna destul de interesant, ce-i drept. Totusi, dac-as avea mai multe detalii mi-as putea da si eu mai bine cu parerea. Nu pot sa cred ca asta este tot. Trebuie sa mai fie ceva; parca nu suna normal daca este atat de bine. Totusi, este un proiect care alege doar unii elevi din aceasta institutie, ceea ce inseamna ca este doar pentru un tip de elevi.
     Poate este pentru acei tocilari care au numai rezultate buna la toate materiile si sunt primii la orice concurs, am presupus eu. Atunci ar insemna ca-i selecteaza pentru vreun fel de olimpiada, ceva. Sau poate ca sunt cautati adolescenti cu multi bani, pentru ca sa fie mutati la alta scoala. Sau ... nu stiu. Ceva de genul asta ar trebui sa fie, altfel ar fi fost obisnuit sa se inscrie numai cine vrea, pote, isi permite. Sigur exista un criteriu dupa care sunt luati in considerare tinerii pentru acest eveniment.
      - Si, ce crezi? ma intreba Naruto.
     Mi-am analizat cuvintele inainte de-a le rosti. Nu prea stiam ce sa-i spun, sincer.
     - Pai ... Am facut o pauza, inca cautand cuvinte. Cred ca mi-ar trebui mai multe detalii. Nu stiu, parca-mi pare ceva putred la mijloc.
     - Nu inteleg, recunoscu el.
     - Tu ai zis ca este o organizatie a propus scolii acest proiect, nu? Asta inseamna ca ar trebui sa fie un fel de chestie educativa, nu o luna de vacanta in plus, i-am explicat eu.
     Nu mai zise nimic. Probabil reflacta la ceea ce i-am spus. Presupun ca i-am dat toate parerile peste cap si, la cat de stupida este mintea lui cateodata, acum nu mai stie ce sa creada.
     Ma distreaza chestia asta, intr-un mod destul de bizar.
     - Baieti! ne striga Neji, celalalt prieten bun de-al meu. Am fost chemati in biroul directorului mai devreme, toti trei. Parea destul de serios responsabilul cand m-a informat, deci ... s-ar putea sa fie chiar ceva grav de data asta. Stiti cumva despre ce este vorba.
      - Habar n-am, ii raspunse blondul de langa mine, in timp ce se indrepta spre el.
     Eu am ramas pe loc, nemiscat, lipit de trunchiul unui copac gros.
     - Sasuke, tu nu vi? ma intreba Neji.
     - Nu, n-am chef, i-am replicat sictirit. Prefer sa stau aici, la aer.
     Amicii mei se strambara. Nu le convenea ca eu sa ma simt bine, iar ei sa incase o pedeapsa. Totusi, sper, erau constienti ca nu puteau sa-mi faca nimic.
      Imi facea placere sa le fortez nervii, ca sa fiu sincer.
     Dar, spre marea mea surprindere, ei se intoarsera la mine, cu niste zambete strengare agatate de la o ureche la alta. Asta nu parea sa-mi prevesteasca ceva prea bun. Cine stie ce naiba aveau idiotii astia de gand sa-mi faca! Si, ce-i drept, nu erau in niciun chip curios sa aflu. Puteau ramane asa, indiferent si total nepasator, in continuare.
     Dupa ce au traversat mica distanta si au ajuns in dreptul meu, fiecare mi-a apucat un brat si au inceput sa taga cu brutalitate de mine, impunandu-mi sa-mi misc picioarele, silindu-ma sa merg cu ei la nenorocita de directiune.

     Cinci minute mai tarziu, stateam rezemat de peretele din biroul domnului Jiraya. Mosul asta ne chemase aici, numai pentru a-mi pierde timpul asteptand ca un idiot sa vorbeasca el cu nu stiu cine la telefon. Mi se parea de-a dreptul ridicol! Daca tot avea chef de stat la palavragit, putea macar sa ne cheme dupa la el. Dar nu, nu se putea sa aiba si el putin creier si sa faca rost de-o idee asa de geniala ca asta! Cum de mi-am imaginat asta? Cum?
     Am oftat plictisit, rugandu-ma sa termine cat mai repede conversatia cu persoana aceea.
     - Poate o fi amanta, imi sopti satenul, Neji.
     Am chicotit.
     - Cine s-ar uita la un bosorog ca asta? am pus eu o intrebare retorica. Hai ba, ma lasi? Dac-as fi femeie, nu l-as baga in seama nici macar daca m-ai plati cu toti banii din lume. Nu vezi cum arata?
     Naruto si Neji chicotira. Eu m-am abtinut.
     - Deci, scumpii mei elevi, incepu babalacul cateva minute mai tarziu, v-am chemat aici pentru a va informa cu privire la programul pentru care ati fost admisi.
      Ce? am explodat eu in interior. Asta nu suna prea bine. Cred ca acum incep sa ma prind ce inseamna sa ai impresia cu lucrurile n-or sa mearga prea bine intr-o anumita zi. Blestema fie vestea! – chiar daca-i buna.
     - Mai bine ne-ai da niste detalii mai amanuntite. Vreau sa stiu ce presupune mai exact toata tampenia asta si, desigur, vreau sa stiu de ce ne-ai ales tocmai pe noi.
     - Daca ma lasi, iti voi spune.
     Mi-am dat ochii peste cap. Ma amuza felul in care incerca sa nu se ambaleze prea tare, dupa ce-i vorbeam intr-un mod cat se poate de nepoliticos.
     - Acesta este un proiect ce urmareste corectarea elevilor problema, carora le place sa se destrabaleze si sa isi petreaca timpul la tot felul de orgii. Acest lucru se va intampla aducand un grup restrans de elevi rai impreuna cu o persoana total opusa, cineva care n-ar face asa ceva niciodata.
      - Adica un fr*ier, concluziona Naruto cu nonsalanta.
     - Nu, se incrunta mosneagul. Este cineva destept, silitor, cuminte, fara niciun fel de probleme de comporttament.
      O, Doamne! Suna ca un fel de intruchipare neobisnuita a fiintei perfecte. Nu prea imi placea un astfel de om.
     - Si de ce, ma rog, ar trebui sa stam in preajma unei astfel de persoane? m-am interesat eu.
      - Pentru ca ea va va ghida inspre a va schimba comportamentul. Este ceva psihologic, imi spuse artagos directorul. Va fi ca si cum ar face un fel de studiu pe voi, dorind sa vada cum va veti comporta dupa o luna.
     - Bine, zise Neji. Si, ezita el, daca acea fiinta se va schimba? Daca in loc sa devenim noi mai cuminti, devine ea mai rea? Ce se va intampla atunci?
     Mosul ii arunca o privirea ce se voia a fi fulgeratoare. Totusi, nu i se citea decat nesiguranta in ochi. Pur si simplu patetic.
      - De ce am fost noi alesi? am intrebat eu senin.
     - Pentru ca, marai batranul cu par mult prea alb, in caz ca nu ti-ai dat seama pana acum, voi sunteti adeptii saturnaliilor din aceasta institutie prestigioasa. Trebuie sa va schimbati comportamentul asta atat de impertinent si lipstit de respect! Tuna el, lipstit total de autocontrol.
     Am izbiucnit in ras, acompaniat de tovarasii mei.
     Auzi la el, sa ne schimbam! Asta da vis ce nu va avea vreodata o realizare!
     - Acum, se facu el auzit prin cascada de hohote silentioase, ce-ar fi sa v-o prezint pe fiica mea, cea cu care veti sta timp de o luna in gazda la o familie ce sponsorizeaza proiectul?
     Cred ca glumeste!
     - Iubito, poti intra! tipa el.
     Mi-am atintit privirea intr-acolo. Nu eram curios sau ceva, dar voiam sa stiu cu cine aveam sa-mi petrec cele cateva saptamani, voiam sa aflu cine este aceasta fetita ce se crede a fi intruchiparea perfectiunii.
     Sigur are sa fie vreo sclifosita ce-o sa-mi cada in doi timpi si trei miscari la picioare! La fel ca toate, mi-am zis cinic de-a dreptul.
     Pe usa intra o fata ce nu parea a fi mai mare decat mine. Aceasta era destul de scunda, avea parul de-un roz nemaintalnit, destul de lung. Nu mai vazusem in intreaga mea existenta o fata cu un par de-o asa culoare; poate doar cu suvinte, dar intregul par, niciodata. Era imbracata numai in negru, ceea ce mi se parea ciudat in randul populatiei feminine; haine destul de largi ii acopereau corpul. De obicei, tipele erau cat mai colorat si mai stralucitor imbracate, cu tot felul de chestii mulate care sa le scoata formele in ediventa; ea era mult prea simpla, atat de anormal de stearsa. Parea ca voia sa treaca neobservata, sa nu atraga atentia nimanui. Ea era diferita.
     Ce era naspa, purta ochelari. In rest, arata destul de acceptabil pentru o ciudata, o exceptie a regulii aspectului, o anomalie.
     Mda, chiar parea ciudata.
     Am privit-o din cap pana-n picioare, analizand-o cu dezgust. Nu prea ma interesa. De fapt, mi se parea chiar respingatoare, mult prea enervanta si dubios de simpla. Eram, in schimb, curios cum este carcacterul sau, cum este ea, ca fiinta umana si ca psihic. Eram intrigat de acest lucru, iar, in mod normal, n-as fi dat doi bani pe astfel de informatii despre-o puicuta jalnica. Ceva nu era cum trebuie, mi-am spus, devenind brusc circumspect.
     - Buna, saluta ea timid.
     Noi, baietii rai, n-am zis nimic.
     - Cum te cheama? o interoga Naruto plictisit.
     Se stramba. Ciudat gest.
     Nu putea pur si simplu sa-i raspunda? Trebuia sa se mai dea si in spectacol?
     - Vei afla cand va fi cazul, idiotule! Si, ca fapt divers ti-o spun, tu nu ai dreptul sa-mi vorbesti mie asa. Ai inteles?!
     Se apropie de noi cu pasi hotarati, pasind apasat pe parchetul prafuit.
     - Ar trebui sa nu va puneti prea rau cu mine, ne avertiza ea cu o voce fioroasa.
     Am zambit ironic.
     - Si ce-ai sa ne faci, daca nu vrem, daca ... refuzam? Am intrebat sigur pe mine, pironind-o cu privirea.
     Si acum, cand m-am uitat la ea, atent, studiind-o, am fost pe loc trasnit de un fulger format dintr-o acumulare de sentimente anormale, nemaintalnite vreodata. Nu puteam asemana acest amalgam de trairi cu nimic din ceea ce simtisem eu vreodata in trecut. Acum era ceva mult prea diferit, iar eu nu puteam gasi niciun cuvant definitoriu pentru aceasta senzatie bizara.
     Intr-un fel, imi cam testa nervii, aceast simtamant dat dracului.
     Nu puteam suporta sa fiu in nestiinta de cauza, trebuia sa inteleg tot, fiecare lucru mic si neinsemnat. Aveam nevoie de motive si detalii. Imi era mult prra necesar sa aflu orice in legatura cu sentimentul asta zbuciumat ce mi-a dat fiori prin tot corpul.
     Eram chiar disperat. Totusi, n-aveam sa-i arat acest lucru ei, acestei fete stupide ce este practic obligata sa intre in viata mea.
     Din acest moment, o urasc! De-acum si pana la moarte! Jur!
     Fata se apleca inspre mine, flamband indispusa un sir de cuvinte machiavelice:
      - Vei regrema amarnic c-ai indraznit sa faci asa ceva. Imi vei simti mefistofelia, mi-o tranti ea macabru.

Foarte interesant.Vreau next.Spor la scris