Memories of a Cherry Blossom+16

Subiect: Memories of a Cherry Blossom+16 Vin Dec 13, 2013 7:41 am

Hello!Il stiti, il iubiti, "Memories of a cherry blossom+16"! edance

Sakura P.O.V :

O poveste ca a mea nu ar trebui niciodata spusa, ramanand ascunsa intr-un abis negru, ramanand in uitare, desi nimic nu incepe din senin, ci de la varsta de doisprezece ani, atunci...am tras aer in piept si am spus nistre mici cuvinte insignifiante pentru el..."Te iubesc asa de mult!Te rog...doar ia-ma cu tine", n-am putut auzi decat un multumesc, nimic mai mult, iar totul in ochii mei verzi s-a intunecat, el a plecat...mama-mi spunea ca am viata in ochii, pot sa conduc apa, sa fac sa creasca pamantul si sa indoi lemnul nici eu n-am inteles, pana acum.Iubirea este un concept strain pentru mine, il asociez des cu durerea si cu lacrimile, impletindu-se intr-un amalgam de sentimente.A trecut un an, nimic...cine mai avea chef sa se aranjeaza sau sa isi vopseasca buzele rosii sau sa atraga atentia asupra altor baieti , inca un an, nimic...anii treceau, speranta mea pierea din ce in ce mai mult, pana cand "Realitatea" mea, a devenit doar un vis, pana intr-o zi.

-Sakura-chan!Sakura-chan!Nu ai uitat nu e asa?Imi dau la o parte parul meu rozaliu ca floriile de nectarin si ma uit destul de buimaca in jur, era doar Naruto, ii spun sa ma lase sa dorm, dar el mi-a spus sa cobor pana jos doar pentru o scurta perioada de timp, ah..am uitat astazi este dansul primavarii, m-am ridicat cu o urma de regret in mine, pentru-ca...astazi este ziua lui, singurul om care m-a ranit atat de mult, parul lui negru, iar ochii de o asemenea culoare, ochii care nu i-am mai vazut vreme de trei ani...speram ca se va intoarce in tot acest timp, dar pana la urma, a devenit doar o fantezie, nimic mai mult.Ma ridic si-mi iau din dulap un kimono rosu, am jurat ca nu voi mai purta niciodata culoarea asta, culoarea pasiunii, pentru mine este tot una cu durerea.

***

In acea noapte, am simtit cu adevarat cat de vulnerabila sunt si cat de proasta sunt totodata.Insfarsit...acasa, urc obosita catre camera mea, casa era goala, n-am mai suportat sa-i fac sa se intristeze odata cu mine asa ca mi-am luat lucruri si am plecat.Merg de parca sunt telechidata, nu eram obosita, doar vroiam sa se termine odata ziua asta nenorocita, ajungand aproape de camera mea un impuls mi-a zis sa nu deschid, am deschis usa si m-am lipit de peretele rece, alunecand putin cate putin, corpul meu inghetase, iar corpul imi tremura.Fata mea nu schita nimic doar uimire cu o urma de tristete in privire, respiratia mi s-a accelerat cu siguranta, era cel mai mare cosmar al meu, chiar in fata mea Sasuke Uchiha, parul lui negru cadea usor pe chipul lui, iar ochii lui negrii ma examinau din cap pana-n picioare, un pas...puteam sa ii aud pasi asa de clar, dar corpul meu vroia sa plece si totusi...nu puteam sa plec, inca un pas venind spre mine, simteam cum un amalgam de sentimente printre ele si ura imi invada trupul, ochii mei ii priveau fiecare miscare, fiecare gest.Dupa cativa pasii el s-a apropiat de mine, corpurile noastre erau asa de aproape...el s-a aplecat sa imi spuna la ureche, "Nu-mi spui la multi ani?".Un nod in gat mi s-a format, nu puteam zice nimic, era asa de aproape de mine...puteam simti ca-mi mangaie piciorul spunandu-mi totodata la ureche "Nu te-ai schimbat foarte mult...asta e bine", vocea lui raspuna in mintea mea, ca o orchestra de viorii, inima mea a inceput sa bata atat de tare, iar el era atat aproape de mine incat a putut auzi, un mic zambet pervers i se tencui pe chipul sau.Lundu-ma de talie, iar apoi intorcandu-ma cu spatele la el...fara sa imi dau seama un strat din kimono-ul meu disparea, iar cu fiecare strat dat pe jos simteam ca mor...ca ma sufoc, cand a ajuns la ultimul strat m-am aruncat in genunchi.

-Te rog...nu face asta.Un mic suspin mi-a scapat printre buze.N-am putut auzi de cat un "Hmm...", iar apoi am simti ca bratele lui ma cuprind si fara sa-mi dau seama sunt aruncata in pat.Niciodata nu mi-a fost mai frica, spatele meu era gol, iar eu tineam mica bucata de material la pieptul meu, cu fiecare pas pe care il facea, ma simteam mai jalnica, mai penibila, iar eu nu putea face nimic..o lacrima mi s-a scurs pe obraz, iar apoi inca una, fara sa-mi dau seama fata mea era inundata deja...nici macar sa vorbesc.El era peste mine soptindu-mi :

-Heh...trebuie sa ma multumesc cu atat, poate maine, stau in sat cateva zile si aveam de cand sa ma distrez.Ah...Sakura, daca ai de gand sa spui cuiva ce s-a intamplat poti fi sigura ca iti voi omora prieteni, pe maine...el a spus asta, iar apoi a plecat, vroiam atat de mult sa urlu, dar n-am facut-o.Iubirea nu-mi este menita..dar in clipa aia m-am simtit calcata in picioare de ea, fara mila.

Cine vrea next, comuri, macar 1 :study: .:)