O seara in parc, un moment nepotrivit

Ma plimbam prin parc. Era o seara de iarna. O seara cu luna plina numai buna ca eu sa ma plimb. Eram invizibila pentru muritorii de rand insa de persoanale cu puteri paranormale nu ma puteam ascunde insa era benefic faptul ca unele persoane puteau vedea zanele dar ele trebuiau sa respecte cele 3 reguli de baza:
Regula nr. 1: Nu le atrage niciodată atenţia. Regula nr. 2: Nu vorbi cu zâne invizibile. Regula nr. 3: Nu te holba la zâne invizibile.
Se pare insa ca nu prea eram la curent cu ce se intampla in parc. Era o zi de Duminica seara si era ora 19.00. In acea seara se resfintea mica biserica din mijlocul parcului care fusese recent renovata.
Trecusem pe acolo prin zona fara sa stiu si taman la un moment nepotrivit cand preotul stropea cu aghiasma.
Cateva picaturi m-au atins si am lesinat instantaneu.
Majoritatea speciior de zane aveau o singura slabiciune si aceea era otelul. Insa ielele aveau foarte multe slabiciuni: otelul, fierul, wolfram-ul, nichelul, potiunile de magie neagra, vrajile de magie neagra, tot ce tine de magia neagra, rugciunile, hainele preotesti si tot ce tine de lucrurile sfinte.
Toate zanele erau bune insa ielele erau recunoscute pentru a fi zane jucause, enervante si mari farsoare. legendele insa exagerau spunand ca ielele sunt zane rele.

Eram lesinata de-a binelea si imi pierdusem cunostinta. picasem cu fata in jos. Nu sangeram si nu aveam nici o rana fiindca nu aveam corp de muritor. Corpul meu era doar aer, lumina si energie.

Fiind fara cunostinta nu puteam reactiona absolut deloc. Insa un caine maidanez care se plimba prin zona incepu sa latre la ceva invizibil. locul la care latra se parea ca era acelasi loc cu ocul unde se afla punctul luminos in pozele fetei.

Eram in continuare lesinata, cu fata in jos, fara speranta de a imi reveni prea curand. Nu mai vedeam si nu mai auzeam absolut nimic.

Cum corpul meu era doar aer, lumina si energie, era normal sa nu simta absolut nimic cu simturile fizice. Insa puteam fi vazuta doar cu al 3-lea ochi si simtita cu al 6-lea simt cum se numeste in parapsihologie.

Indata ce creanga de stejar ma atinse, corpul meu incepu sa se materializeze insa eu raman in continuare lesinata. Aratam ca o fata de marime normala insa cu niste aripi de fluture enorme, verzi si semi-transparente ca smaraldul si la fel de stralucitoare ca smaraldul, cu margini negre ca intunericul noptii si cu pete albe stralucitoare ca mici diamante.

Nu apucasem decat sa spun:
-Mmm, si lesin iarasi.
O zana lesinata nu putea fi adusa in simtiri decat cu apa rece si curata de izvor, incat culoarea ei sa fie cristalina. Fara impuritati, aceasta fiind supranumita si apa vie.

In scurtele clipe de constienta care le aveam simteam o durere cumplita si arsuri cumplite de parca ma aflam in mijlocul unui incendiu si lesinam iarasi datorita durerii.
Nu puteam decat sa strig dupa ajutor imsa lesinurile mele erau foarte deje incat nu apucam sa rostesc nici macar un cuvant intreg. Daca nu facea nimeni nimic, nu mai aveam prea mult de trait.
Aripile mele incepura din transparente ca smaraldul sa devina opace ca niste frunze de tei, incetul cu incetul.

Obserba ceea ce se intampla cu zana dar continua sa priveasca indiferenta si nepasatoare. Se pare ca incepi sa te usuci, dar nu am de unde sa iti fac rost de apa de rau. Spuse incrucisandu-si mainile la piept.
Ai zis ca nu faci nimic prostesc! Spuse Izu din interiorul lui Misa, vazand si ea zana.
Eu nu am spus niciodata asta. Tu ai spus-o acum! Replica Misa.

Ma uscam din ce in ce mai mult si simteam din ce in ce mai mult ca sunt mai aproape de moarte. In unele clipe de putina constienta ma gandeam ca sunt prea tanara sa mor. Aripile mele se stinsera deja pe jumate iar trupul meu de la degetele picioarelor pana la genunchi deja capatasera culoarea pielii africanilor. Deschisesem doar pentru o secunda ochii si apucasem sa vad faţa acelei fete care care statea langa mine si asista la sfarsitul meu nepasatoare. Insa lesin iarasi
Reusesc cu greu sa ma trezesc putin si sa spun:
-Simt apa sub nucul ala. Apoi lesin iarasi.
Era vorba de un izvor subteran.

piciaorele mele isi capatara iar culoarea initiala, apoi pielea imi deveni mai alba decat a oamenilor, era cea mai deschisa culoare de piele, care vorba aia se putea spune ca e alba ca laptele, apoi aripile mele incepura iar sa isi repcapete transparenta si stralucirea. Reusesc sa imi revin.
-Multumesc. Spun eu, insa aratam foarte extenuata.

Stateam doar si o priveam in ochi fara sa spun absolut nimic. Eram doar socata de lipsa ei de maniere sau cel putin asa mi se parea. Ma salvase insa chiar daca eram in starea in care eram nu avea de gand sa ma invite la ea acasa sau sa imi ofere ceva care sa ma faca sa ma simt mai bine.

-Nu ma pot descurca inca. Si unde mai pui faptul ca casa mea e in alta dimensiune. Nu pot nici sa zbor nici sa deschid portalul. Si nu imi vor reveni puterile daca nu am conditiile necesare incat sa ma pot odihni bine. Imi trebuie sa stau intr-o casa la cladura, pe o canapea, o supa de zarzavat, cartofi prajiti cu usturoi, o extrapizza cu usturoi, un litru de lapte cald cu cacao, un ceai cald de fructe de padure si sa dorm pe canapea invelita cu o patura groasa langa un calorifer si stand la televizor. Spun eu tinandu-ma scai dupa Misa.

-Crezi ca eu n as face nimic pentru tine? Crezi ca nu ti-as fi recunoascatoare ca m-ai salvat? Sigur te voi rasplati cumva dar intai trebuie sa imi revina puterea de zbor si puterile magice.