.Crème de la crème.

Foliage:
Avea ochii inchisi, si nu avea chef sa-i mai deschida. Statea in pozitia cainelui mort, cu bratele si picioarele in forma de "X" pe podeaua rece a podului. Daca si-ar fi eliberat rubinele ar fi vazut praful de acolo, dar nu ii pasa. Putea sa-si murdareasca costumul negru, din piele.

Charles:
Am intrat in pod fara un scop. Poate aveam nnevoie de intuenric, de frig, sau poate doar cautam un lucru ce nu exista. Ma pierdusem din nou.

Foliage:
Isi deschise lenes ochii, incercand sa se obisnuiasca cu intunericul acela . INsa, nu se misca nici macar un milimetru. Nu voia sa-l deranjeze nici pe nou venit si ii era si al naibii de lene.

M-am uitat putin de sus peste toate acele lucruri, inca incercand sa ma obinuiesc cu intunericul. Am mers putin, vazand intr-un colt o carte veche ce parea interesanta. Deodata am calcat pe ceva moale, insa cand m-am uitat in jos am sarit un sus de frica, strigand:
-Un cadavru!

Foliage:
Durerea il strafulgera corpul si-l trezi imediat din "morti". Cadavru pe naiba. Isi trecu mana prin par. Pupilele rosiatice stralucira ca doua pietre pretioase in lumina putina din pod. Cine esti? Intreba privindu-l atent pe cel care tocmai il calcase. Nu putea distinge mare lucru, dar macar incerca.



ooc: Um...cum arata Mike?

OOC: Era Charles.. Scuze.. -.-""""

BIC:
-Un necunoscut, am spus eu investingand imprejurimile.
-Dar tu? am spus eu zambind catre "cadavrul" ce-l calcasem.

ooc: Oh...no problem~ Mersi de lamurire. ^^

bic:
Un criminal plictisit. Raspunse sprijinindu-se de podea ca sa se ridice. Isi scutura praful de pe pantalonii de piele neagra si de pe trenci. Acum ca se uita prin pod, era plin de cutii, praf si panze. Cateva scaune vechi asteptau cuminti in coltul opus lor si un teanc cu manuale trona paralel cu obiectele din lemn.

-Hmm.. Asta suna interesant, am spus eu sprijinindu-ma cu ambele maini de umarul lui.
-Dar de ce plictisit?

Nu am chef de viata. Un raspuns simplu, la prima vedere fara nimic ascuns in el, dar cine-stie-cate secrete puteau ascunde acele cinci cuvinte simple, obisnuite. Insa, banalitatea poate fi fatala, poate ucide cu sange rece si poate da viata cu aceeasi cruzime si blandete cu care a luat un suflet. Nu e suficient ca sa ma plictisesc?

-Defineste "chef de viata", te rog am spus eu departandu-ma putin de el. Am luat cartea ce ma interesa si am deschis-o, rasfoind incet paginile rupte partial.

Cheful de viata este acek sentiment pe care il ai cand te trezesti dimineata si vrei sa faci un lucru nebunesc. Ochii rubinii erau atintiti pe un punct imaginar din perete. Dar eu nu vreau asta. Eu vreau sa dorm la nesfarsit. Completa pe acelasi ton neutru, fara pic de sentiment in el.

-Si eu vreau sa fac ceva. Dar nu stiu ce... am spus eu asezandu-ma pe jos cu picioarele in stil turcesc si cu coatele proptite in podea. Mi-am pus capul pe maini si am oftat lung, plictisit.

Zambi si se aseza in fata lui fara sa-i mai pese de praf. Crucile argintii se lovira de podea cu un clinchet usor se umplu incaperea lisnitita. Se sprijini in maini si sopti: Vezi de ce sunt un criminal plictisit? Intreba retoric. Erau la distante de cativa centimetri. Era nevoie de o miscare sau doua ca sa faca acea distanta sa dispara, dar nu facu nimic in acest sens. De ce ai venit aici?

-Voiam sa inhalez praf, am spsu eu zambind inpcent.
-De fapt... Nici eu nu stiu. Doar mi s-au dus picioarele in directia asta, am spus eu privindu-l.

Din acelasi motiv a dormit aici si nu pe o canapea in sufragerie. Picioarele il indemnara sa vina acolo. Tot ele cedara imediat ce ajunsese acolo. Erau niste tradatoare. Il lasau atunci cand ii era lumea mai draga. Nici el nu era un dragut si nu se odihnea prea des, dar totusi! Cum te numesti, micutule?

-Charles. Dar te las sa-mi spui "micutul", am spus eu zambind inocent. Poate mult prea inocent pentru mine, dar..
-Si tu esti...

Incantat, micutule. Nu avea habar de unde ii venise acea porecla, poate pentru ca Charles ii amintea de un catelus? Poate. Nu era genul care sa puna porecle si totusi o facuse. Foliage. Raspunse automat. Se obisnuise cu acel nume fals, incat avea momente cand uita pur si simplu cine era cu adevarat. Numele de familie il stia, se nascuse si avea sa moara cu el de gat, dar numele sau mic...

-Uuu.. Ce furmos, am spus eu intinzandu-ma pe spate.
-As vrea o inghtetata, am spus eu punandu-mi mainile sub cap. De fapt, nu voiam. Insa voiam sa am un motiv pentru a iesi de acolo. M-am ridicat repid si l-am strans in brate de dupa gat spunandu-i:
-Imi poti lua de ciocolata.

Il privi fix cand pomeni de inghetata. Era una din slabiciunile sale. Iti pot lua? Repeta gandindu-se imediat cand fusese de acord cu acea idee. Dar, deja nu mai conta. Sigur. Completa zambind bland.

M-am desprins de el si am luat-o pe scara in jos, ca mai apoi sa raman privind pe geam.
-Hai... am spus eu nerabdator.

Il urmari cuminte, fara s amai comenteze. Nu putea nega, dar chiar nu stia cine cu cine vota in acel loc. Abia se mutase. Abia stia sa se intoarca in apartamentul sau si magazinul din colt.

Am luat usor inainte spre magazinul de inghetata si i-am spus:
-Mmm.. Tu de care iti vei lua?

Vanilie. Raspunse simplu fara sa-l priveasca, ca si cum ochii galbui a argintiului l-ar fi ranit. Erau amandoi diferiti, unici. El cu ochii sai rubinii si Charles cu topazele. Nici daca ar fi vrut nu s-ar fi cunoscut.

-Bine. Una cu ciocolata si una cu vanilie, i-am spus eu vanzatoarei.
-Poftim, am spus eu inmanandu-i inghetata.

Isi linse buza superiora. Nu mai pusese de mult timp limba de inghetata. Ii era dor de gustul dulceag. O gusta si pentru o secunda semana cu o pisicuta neagra ce bea lapte. La fel cum putea fi dur, la fel de bine putea fi si bland ca un motan. Multumesc. Spuse politicos.