Back To Black

~~~~ Back to black ~~~~
Chapter 1 : Amintiri neplacute

Cand eram mica, mama obisnuia sa-mi spuna povesti cu zane si monstri si, ca orice copil, imi puneam intrebarea daca exista asa ceva. Raspunsul mamei era mereu negativ dar, doar ma amagea cu vorbe goale.

Acum ea este un monstru manipulat de o bestie, un om fara inima, pe care-l consideram cel mai bun prieten, un nemernic care s-a oferit sa ma ajute fara a ma intreba daca-i vreau ajutorul. Stiu, am zis monstru care ma ajutat, om fara inima si insusiri groanice, dar inainte de a ma turna parintilor nu s-a gandit ca o sa ajung aici unde sunt. Aici unde zac, unde nu pot respira aer curat, unde totul miroase a vechi si e putred.

Da oamnei buni, am ajuns sa ma droghez si sa beau pentru ca m-am saturat de viata asta plictisitoare. Am vrut ceva mai tare, mai puternic, sa simt ca traiesc. Dar... pentru ca mereu exista cate un exemplar... scumpul meu prieten, Naruto, a intervenit si nu m-a lasat sa mor drogata fara nici o grija. Trebuia el sa se amestece si sa-mi supere parintii. Probabil ca sunt dezamagiti si daca m-ar vedea acum in starea asta de rahat ar face infart.

Acum sunt la desintoxicare, unde probabil nu ma voi droga, adica nu voi avea acces la droguri, bautura, tigari si altele. Cine a crezut asta s-a inselat amarnic. Pentru ca acum stau nemiscata pe gresia alba a baii si mai dau un paharel pe soseaua gatului. Nici nu am observat cat de frumos este acest loc. Asa rece si oarecum, confortabil . Totul e alb, precum prima zi de ninsoare. Totul portelanat, clar, fara imperfectiuni. Nu stiu de ce mi se parea ca e o harababura de spital sau dez...into...xicare. Pfiu, si ce efect are acest whiskey.

Dar iate-uita ! Brusc un sunet ma scoala din visare si ma aduce cu picioarele pe pamant. Eu, nici ca dau prea mare atentie persoanei ce a intrat pe usa. Dar sunt curioasa din fire asa ca imi ridic usor privirea sa vad cine ma viziteaza. Se pare ca e un tip inalt, blond... ba nu, roscat, sau poate putin din ambele, deci are parul portocaliu. Si niste ochi albastrii verzui ... stai, stop cadru, e ceva neinregula cu tipul asta . Ma frec putin la ochi, clipesc de cateva ori si deschid larg ochii apoi tipul portocaliu se pare ca nu exista. Erau doar Naruto si Gaara. Vechii mei prieteni. Gaara este roscatul cu ochi fragezi ca iarba, iar Naruto, blondul cu ochii albastrii precum cel mai senin cer. Foarte frumosi de altfel.

Ii vad cum dau negativ din cap si parca din priviri ma cearta. Naruto navaleste asupra mea si-mi smulge sticla de whiskey din mana si o arunca in cea mai apropiata cabina de baie, spargand-o.
-Saraca. Sa-i fie tarana usoara si sa-i ierte Dumnezeu toate pacatele. Amin! Ma inchin cum se cuvine si vad ca si celor doi amici le pare rau pentru ca si ei fac acelasi lucru.
-Tu ai inebunit de-a bine-lea ?! ma intreaba roscatul pe un ton rastit, de parca am facut o crima.
-Ha ! Ce sa-ti povestesc. Sunt ficatii tai ?! Ha, ia zi ?! ma rastesc de doua ori mai tare decat el si ramane socat .
Asa ca ma ia de mana si ma duce direct in biroul directorului. Probabil e o fosila nedescoperita. Cum ajungem in fata usii Gaara ciocane politicos apoi intram.

OMG ! Ce bunaciune de baiat. Si eu credeam ca-i fosila. Ce ipocrita sunt. E un preafrumos print, care ma lasa masca. Are niste ochi abisali, reci care nu exprima nimic, si asta ma face sa-l plac asa mult. Se vede de la o posta ca are o personalitate misterioasa care nu te lasa sa o descoperi asa usor. Ah, ce n-as da sa fie al meu. Si revenind la descriere, are un par la fel de negru precum noaptea, lung care se duce in jos pe spate, prins intr-o coada de cal. O fata alba si fina cu doua cute pe lateralele nasului. Ceea ce-mi spune ca nu e chiar asa tanar.

Se ridica in picioare si ne saluta policos apoi ne intreaba ce s-a intamplat. Naruto cu o voce severa pe care nu am descoperit-o pana acum il roaga pe brunet sa ma inchida intr-o camera fara cai de scapare. Iar Tach, caci asa-l cheama pe brunet, ridica intrebator din spranceana. Gaara continua fraza lui naruto si spune ca m-au gasit in baie beata crita.
-Si ce ? Nu are omul voie sa se delecteze ? auzi la el, daca asta mi-e libertatea.
-Si are un tupeu mult mai nesimtit decat inainte. Deci va rog sa faceti ceva. Nu vrem sa o pierdem pentru ca s-a saturat de „viata plictisitoare” , asa cum spune ea.
-Va asigur ca nu se va mai repeta. Monique, te rog du-o pe domnisoara in Camera Alba.
-Desigur Domnule Itachi. cine ? parca era Tach , sau am omis eu „i”-urile.

Monique imi spune sa o urmez si fac cum imi cere. Ajungem in fata unei usi mari albe, care ascunde dupa ea o camera imensa. Tavanul boltit era departe, sus. Parca se afla sub copola unei catredrale inalte. In mijloc, o coloana inalta isi urca trupul lucitor spre tavan. Camera era goala si avea ziduri reci, drepte. Podeaua era din marmura iar cateva firide spargeau pe-alocuri zidurile. Parea o sala a tronului dintr-un vechi palat. Continui sa-mi rotesc ochii prin incapere si intr-un colt observ un pat simplu, de campanie. Era singura mobila din spatiul inconjurat de marmura. In lumina amurgului, in raceala zidurilor, lovit de umbra trufasa a coloanei , patul parea o incercare si un inceput de profanare.

Chapter 4. Adepta durerii.

„Incepe sa urle de durere si lacrimile devin tot mai abundente.”

Acest gand nu-mi da pace, si se plimba in mintea mea de parca ar fii la el acasa. Chiar simt durerea mamei, dar nu-mi pot da seama de unde vine. Se pare ca nu are de gand sa-mi spuna. Sau nu poate. A cazut in lacul tristetii unde lacrimile o stapanesc si incearca din rasputeri sa-mi spuna ce are, dar nu reuseste.

Ii cuprind chipul in palme si ma uit adanc in ochii ei incercand sa o calmez. Usor isi deschide ochii iar micile cristale ii brazdeaza chipul albicios. Nu vrea sa ma priveasca in ochi, de parca i-ar fi rusine. E mahnita, simt asta. Sufletul ei este gol, iar inima inlantuita de teroare.
- Mama, o sa fie bine, dar mai intai spune-mi ce s-a intamplat.
- Tatal tau a facut niste afaceri cu mafia, de acolo a avut bani sa cumpere noua casa si sa ne ofere tot confortul. Imi spune printre lacrimi si mii de regrete, apoi continua si mai indurerata. Ieri, seful mafiei a venit pentru a-si recupera suma de bani, insa tatal tau nu avea de unde sa i-o inapoieze, asa ca ne-a luat casa, cu tot ce aveam in ea si cu ultimii banuti pe care-i mai posedam. A spus ca nu e deajuns, asa ca ....

Izbucnete in plans si iar ma ia in brate. Incepe sa tipe, sa spuna ca e doar vina ei, ca nu mai avem nimic, suntem niste nimicuri. Vorbele ei ma sperie, frica ma domina, o simt si in cel mai mic organ. Fara sa vreau lacrimile mi se preling pe obraji ajungand in parul mamei, care nu se opreste din plans.

- Mama, continua-ti fraza. Ii spun pe un ton hotarat, cu nuante de nesiguratate.
- Asa ca .... a luat si viata tatalui tau.

Mii de sageti mi-au intrat in inima si au trecut prin ea. Mii de lacrimi mi-au invadat obrajii, mii de cutite mi-au sfasiat sufletul, mi-au luat tot. Amaraciunea mea si a mamei nu poate fii descrisa in cuvinte. Aceasta intamplare m-a trasnit, precum un fulger. Nu e lucru mai dureros decat sa-ti moara cineva drag. Nu e lucru mai iubit decat familia ta. Dar cand familia nu e completa, nu exista balanta. Inexistenta balantei ne-a distrus. Si pentru ce ? Pentru niste bani, care nu valorau nici cat o imbratisare de-a tatei.

Ce sentiment ma poate stapanii decat durerea ? Ar mai fii, mahnirea, amaraciunea, intristarea si alte cuvinte care exprima suferinta. In aceste clipe timpul a stat in loc, si nimic nu a fost mai important decat regretarea tatalui meu. Acel netrebnic de a inlaturat balanta acestei familii, va platii scump. Nu am de gand sa-l las cu toate averile pe care le poseda, n-am de gand sa-l las sa se simta bine in timp ce eu sunt mancata de suferinta. N-am de gand sa ma las jucata in picioare de un on ce nu stie ce-i aia iubire. Poate ca m-a distrus, dar nu m-a invins.

Imi sterg lacrimile apoi o iau pe mama de mana si ies afara din camera. La usa ne asteptau Gaara si Naruto, Dominiq si Itachi. Baietii erau vizibil suparati, deja aflasera vestea. Se pare ca si Domiq este trista, iar Itachi se apropie de noi si-si cere scuze. N-ar trebuii, dar nu-i pot rezista, asa ca-l iau in brate si-i multumesc. De data asta nu ma refuza si ma strange si el in brate. Chiar daca as fi vrut sa raman vesnic in bratele lui, trebuie sa-mi duc scopul la capat.

Ma despart de el apoi ii imbratisesz si pe amicii mei, imi iau la revedere de la Dominiq si plec insotita de mama si cei doi baieti.
- Sakura, nu poti ... incearca brunetul sa-mi spuna .
- Ai dreptate, nu pot. Dar trebuie. Nu am cum sa-mi tradez tatal si sa duc o viata linistita stiind ca nemernicul ala e in viata. Putea sa-mi ia si hainele de pe mine, dar nu viata tatalui meu. Fara bani si averi ma puteam descurca in viata, faceam altii, lucram pentru ei, imi castigam un venit. Dar pe tata nu-l pot castiga. Va multumesc ca m-ati indurat si as fi vrut sa am prieteni ca voi. Va doresc tot binele din lume.


Deschid usa si razele soarelui imi lumineaza sufletul intunecat. Nu am mai simtit de mult mangaierea soarelui, chiar imi era dor de el si caldura lui care-mi incalzeste sufletul. Sunt ca un om de zapada la sfarsitul iernii. Cum se topeste el, asa simt eu ca ma eliberez de ganduri rele si de griji. Imi deschid bratele, imi inchid ochii si iau o gura mare de aer. Un zambet larg imi infrumuseteaza fata iar colturile camsii albe sunt puratate de adierea vantului. Parca as plutii, dar bucuria dispare o data ce o masina ma stropeste cu apa de la marginea bordurii. Minunat! Ma simteam si eu bine, dar trebuia cineva sa-mi strice cheful.

Deci cu o zi in urma a plouat. E cam multa apa pe jos, deci a fost o ploaie ca lumea. Ciudat e ca nu am auzit nimic. In fine, un subiect neinteresant. Fac cu mana unui taxi care se opreste deindata ce ma vede.
- Baieti, duceti-va acasa, o sa ne descurcam noi.
- Cum o sa te descurci ? Ai inebunir de tot?! O sa va gasim noi o casa.
- Da, apreciem, acum plecati, va asteapta taximetristul. Nu mai astept vreo replica de la ei si-i bag in masina zicandu-i adresa conducatorului.

- Dintr-un sot ideal si o fiica nedorita, ai fi ales sotul, dar nu tot timpul se intampla cum vrem noi. Imi pare rau mama.
- Sakura ... daca as fii in forta ti-as da o chelfaneala de mai tine minte. Cum sa spui „fiica nedorita” ? Nu mi-as fii inchipuit un copil mai determinat ca tine. Esti un copil minunat, chiar daca ai dat gres tot copilul meu iubit esti.

Ii zambesc suav apoi ma arunc in bratele ei si incepem din nou sa plangem. Dar de bucurie ^.^